Summit-ul G7: Meloni s-a opus mențiunii avortului în declarația finală

Summit-ul G7 din Italia s-a încheiat cu o victorie: acordul privind împrumutul de 50 de miliarde de dolari pentru Ucraina, garantat de activele rusești înghețate în occident, dar și cu o înfrângere: eliminarea avortului din angajamentele consemnate în declarația finală.

Declarația finală, un regres față de cea de la Horoshima, din 2023

Giorgia Meloni a avut ultimul cuvânt. Avortul este absent din angajamentele G7, din cauza rezistenței Italiei, țara gazdă. A devenit principalul punct de fricțiune la summit, pe un fundal de tensiuni între premierul italian și președintele francez.

În declarația finală publicată aseară, liderii celor mai bogate șapte democrații de pe planetă nu au făcut nici o referire directă la dreptul la avort. Aceasta este o schimbare semnificativă față de ultimul summit, la Hiroshima, din 2023 , când comunicatul de presă și-a afișat angajamentul pentru „accesul la servicii de îngrijire a avortului și post-avort sigure și legale” .

Subiectul a dat naștere unui impas în culise între delegații. Statele Unite, Franța și Uniunea Europeană, în special, au dorit să păstreze această formulare însă s-au lovit de veto-ului italian.

Cu privire la drepturile minorităților sexuale, textul italian al G7 este, de asemenea, mai puțin exhaustiv decât cel din 2023, care a exprimat nevoia de a proteja și susține „diversitatea, în special în ceea ce privește orientarea sexuală și identitatea de gen” . În declarația din 2024, orice mențiune despre „identitatea de gen” a dispărut.


Disputa dintre Macron și Meloni


Disputa a ieșit la lumină în Puglia joi, sub forma ciocniri prin interpuși între Macron Meloni. În fata presei, Macron a dat de înțeles că exista o „bătălie a valorilor”, ceea ce a înfuriat-o pe Georgia Meloni, al cărei guvern de extremă dreaptă a introdus o lege, adoptată în Parlament, pentru a autoriza activiștii anti-avort să acceseze clinicile de consultanță din sistemul public de sănătate pentru femeile care se gândesc să recurgă la avort. „Este o greșeală gravă” să „desfășurăm o campanie electorală folosind un forum valoros precum G7” , i-a replicat ea lui Emmanuel Macron.

Papa a fost invitat la summit-ul G7

Este o premieră istorică. Niciodată până acum un suveran pontif nu a vorbit în istoria summit-ului G7 .
Papa Francisc, în vârstă de 87 de ani, și-a concentrat discursul asupra riscurilor asociate cu inteligența artificială. Pontiful a avut pe agenda sa nu una, ci zece întâlniri bilaterale, inclusiv o întâlnire cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Pe lângă Papă, prezența liderilor invitați a atins de această dată un nivel record. Reprezentanții din Sud , precum India, Brazilia și Tunisia care au cerut acțiuni în probleme precum criza climatică și migrația. Giorgia Meloni a susținut, de asemenea, acordul de încetare a focului propus de Biden pentru a pune capăt ostilităților din Gaza.

Declarația finală a G7, adoptată aseară, conține și paragrafe privind China. Liderii G7 spun că sunt îngrijorați de practicile comerciale ale acesteia. Printre alte acorduri la care au ajuns la summit, liderii vor lansa o „coaliție” care vizează combaterea traficului de migranți.

Exit mobile version