- G7 se reunește în Kananaskis, Canada, în contextul unui conflict între Israel și Iran.
- Summitul G7 se desfășoară în perioada 16-17 iunie 2025.
- Canada a invitat și lideri din afara G7.
Liderii celor mai puternice economii ale lumii s-au reunit în Kananaskis, Canada, pentru summitul G7, în contextul unui conflict între Israel și Iran, scrie BBC. Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit și Statele Unite (Grupul celor Șapte) se întâlnesc în perioada 15-17 iunie în Alberta.
Advertisment
Summitul marchează 50 de ani de la prima reuniune G7. Premierul canadian Mark Carney, aflat la primul mare eveniment diplomatic de când a devenit premierul Canadei, plănuia un summit axat pe economie, securitate și coordonare globală. În schimb, liderii trebuie acum să gestioneze riscurile unui nou conflict major în Orientul Mijlociu.
Uniunea Europeană este reprezentată de António Costa și Ursula von der Leyen, care susțin că doar cooperarea și reacția unitară pot oferi stabilitate. Canada a invitat și lideri din afara G7. „Unitatea între liderii G7 nu este doar dezirabilă – este esențială”, a spus António Costa, președintele Consiliului European, la începutul summitului.
Recomandări
Volodimir Zelenski anunță că urmează să se întâlnească cu Donald Trump în cadrul summitului G7. Declarația a fost făcută într-un briefing cu ușile închise susținut pe 13 iunie, la care au participat jurnaliști de la Kyiv Independent.
„Ambele echipe lucrează pentru a ne asigura că ne întâlnim”, a declarat președintele ucrainean. Ar fi a treia întrevedere fizică între cei doi lideri, după discuțiile din aprilie la Vatican și întâlnirea tensionată din februarie de la Casa Albă, unde Trump i-a spus președintelui ucrainean că nu e recunoscător pentru ajutorul pe care l-a acordat SUA Kievului.
Citește și
- MI6 are pentru prima dată o femeie la conducere. Blaise Metreweli preia funcția după 116 ani de la înființarea instituției
- Nicușor Dan se întâlnește astăzi cu reprezentanții sindicatelor, la Palatul Cotroceni
- Trump crede că un acord de pace între Israel și Iran este posibil. Trump: „Uneori, țările trebuie să se lupte mai întâi”