- Summitul UE pe tema bugetului multianual şi a Fondului de relansare a fost prelungit
- Negocierile au durat toată noaptea şi vor fi reluate luni după-amiază
- Disensiunile se referă la raportul subvenţii/credite al Fondului UE de relansare post-pandemie, în valoare de 750 de miliarde de euro
Reuniunea Consiliului European continuă în a patra zi, în efortul de ajungere la un acord pe tema bugetului multianual şi Fondului de relansare economică post-pandemie.
Negocierile dificile au fost suspendate luni dimineaţă, urmând a fi reluate în cursul după-amiezii. „Ziua a patra de negocieri. Preşedintele Consiliului European a încheiat sesiunea plenară. Noua sesiune este programată la ora 16.00” (17.00, ora României), a anunţat luni dimineaţă Barend Leyts, purtătorul de cuvânt al lui Charles Michel, preşedintele Consiliului European.
„Tocmai s-au încheiat negocieri dure, am putea fi bucuroşi de rezultatul de astăzi. Continuăm după-amiază”, a transmis, prin Twitter, cancelarul Austriei, Sebastian Kurz.
Liderii ţărilor europene şi ai instituţiilor UE depun eforturi pentru aprobarea bugetului comunitar destinat perioadei 2021-2027 şi a Fondului de relansare economică post-pandemie. Potrivit planului, cuantumul bugetului UE pentru perioada 2021-2027 este de 1.074 de miliarde de euro.
În cadrul negocierilor, Charles Michel a propus ca Fondul UE de relansare post-pandemie să rămână la nivelul propus de Comisia Europeană, de 750 de miliarde de euro, dar subvenţiile ar urma să scadă la 450 de miliarde de euro (faţă de 500 de miliarde), iar creditele ar fi de 300 de miliarde de euro (faţă de 250 de miliarde). Însă Olanda, Austria, Danemarca, Suedia şi Finlanda ar vrea reducerea nivelului subvenţiilor la 375 de miliarde de euro. Alte disensiuni se referă la condiţionarea acordării fondurilor de respectarea normelor statului de drept, o idee contestată vehement de Ungaria şi Polonia.
- Noua eră a reactoarelor nucleare mici prinde contur în Idaho: SUA testează tehnologia care ar putea redefini energia globală
- Atacuri cu drone asupra infrastructurii petroliere din Rusia: rafinării în flăcări și posibile perturbări ale aprovizionării cu combustibil
- Armata irakiană efectuează un raid care vizează „personalităţi politice” din Zona Verde a Bagdadului
- Prințul Harry și familia sa vor sta la reședințele regale în timpul vizitei sale în Marea Britanie
- Explozii și incendii raportate la Kiev în contextul unui atac cu rachete rusești