Mi-am luat cele mai dantești înjurături, după ce ieri mi se arătase o licărire de speranță ascultând discursul premierului Niculescu înainte de învestire.
Mi s-a atras atenția – a câta oară, în mileniul acesta? – să nu-mi confund prostia luxuriantă (abundentă) cu buna-credință. Fac parte din categorii conceptuale diferite.
Recunosc: când totul e pierdut, în mintea mea se declanșează motorul cu aburi (auto-abureală?) al gândirii magice. Redesenez contururile realității, până macroeconomia se face micro să o pot privi în ochi. La un singur gând al meu, Grindeanu, ca Iepurele Alb, își scoate ceasul din buzunarul în care l-a ascuns, îl pune pe masa Bugetului ca să poată fi acoperit deficitul, dar să și ajungă la toată lumea. Miniștrii pesede (doar ei posedă know-how-ul) se jură pe viitoarele comisioane că nu mai fură. Prim-ministrul își întoarce pe dos jiletca de diplomat și rămâne în chiloți de Superman. Prin Ordonanță de Urgență, Executivul va da ora de iarnă înapoi cu trei luni, să fie cald.