- Conform unor surse social-democrate, patru parlamentari PSD au fost excluși din partid
- Aceștia au lipsit de la ședința în care urma să se dezbată și să se voteze moțiunea de cenzură
- Potrivit surselor citate, în cazul senatorului Carmen Dan se analizează actele.
PSD i-a exclus pe Cătălin Rădulescu, Adrian Todor, Dan Ciocan și Roxana Pațurcă, pentru că au lipsit la şedinţa în care urma să se dezbată şi să se voteze moţiunea de cenzură, au precizat pentru MEDIAFAX surse social-democrate.
„Au fost excluşi din partid patru parlamentari din cei cinci care au absentat (de la şedinţa Legislativului de luni, în timpul căreia urma să se dezbată şi să se voteze moţiunea de cenzură – n.r.)”, au precizat pentru MEDIAFAX surse din conducerea PSD.
Potrivit surselor citate, în cazul senatorului Carmen Dan se analizează actele.
De la şedinţa de luni au lipsit cinci parlamentari: Carmen Dan, Cătălin Rădulescu, Adrian Todor, Dan Ciocan şi Roxana Paţurcă.
Senatorul Carmen Dan a anunţat că se află în autoizolare, deaorece mama sa a fost depistată pozitiv cu Covid-19.
Moţiunea de cenzură depusă de 205 parlamentari PSD nu a putut fi dezbătută şi votată luni din cauza lipsei cvorumului, fiind prezenţi doar 226 de senatori şi deputaţi.
- Starea de alertă la Cernavodă este prelungită cu 30 de zile
- A.I.-ul amenință industria modei: brandurile creează clone digitale și reduc costurile cu peste 90%
- Trump vrea ca Venezuela să devină al 51-lea stat american. Petrolul este în centrul declarațiilor
- Obama face declarații dure despre Trump: „Se înclină în fața lui Putin și trădează Ucraina”
- Trump ia în calcul noi atacuri asupra Iranului, pe fondul demiterilor de la Pentagon