- Întâlnirea liderilor PNL şi PSD pentru formarea unei eventuale majorităţi guvernamentale va avea loc joi, la ora 13.00, la Palatul Parlamentului, au declarat pentru MEDIAFAX surse din conducerile celor două formaţiuni politice.
- Anterior, liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a declarat că PNL, USR şi UDMR nu mai pot forma, matematic, o majoritate în Parlament.
„Ne vom întâlni la 13.00, la Palatul Parlamentului”, au precizat pentru MEDIAFAX surse politice.
Potrivit unor surse social-democrate, din delegaţia PSD vor face parte preşedintele formaţiunii, Marcel Ciolacu, secretarul general, Paul Stănescu, Sorin Grindeanu, prim-vicepreşedinte, precum şi vicepreşedintele Mihai Tudose.
„Legătura cu PSD este ţinută de preşedintele partidului cu preşedintele Partidului Social Democrat. Nu ştiu exact care este ora. În mod normal, în această seară vom sta de vorbă şi cu cei din PSD. Nu avem o oră şi o locaţie. Vă pot spune sigur că eu şi dl. Flutur nu vom merge în Kiseleff (sediul central al PSD – n.r.). Putem să ne vedem oriunde. Şi în parc”, spunea miercuri liberalul Rareş Bogdan.
Atât liderii PNL, cât şi cei ai PSD, susţin că propria formaţiune trebuie să deţină funcţia de premier.
Liderii PNL s-au întâlnit, miercuri, tot la Palatul Parlamentului, cu reprezentanţii USR.
„Explorăm dacă este posibil sau nu să refacem coaliţia, iar PNL va trebui să decidă acest lucru după întâlnirea cu PSD”, a afirmat liderul USR, Dacian Cioloş, după întâlnirea cu liderii liberali.