- Taiwanul plănuiește o creștere a bugetului apărării de până la 5% din PIB.
- „T-DOME” este un sistem stratificat de apărare aeriană și antirachetă.
- Sistemul Antelope lansează rachete cu infraroșu TC-1 contra dronelor și roiurilor de drone.
Taiwanul se pregătește din ce în ce mai intens de un posibil atac al Chinei, superputerea care revendică insula de doar 36.000 de kilometri pătrați. Președintele țării a prezentat pentru prima data sistemul antiaerian stratificat T-DOME, plecând de la modelul israelian și capabil să facă față unei varietăți de amenințări. La rândul său, China intensifică lucrările la baza de antrenament la care și-a construit o replică a clădirilor guvernamentale taiwaneze, pe care simulează atacuri.
Ce presupune acest sistem și de ce iau taiwanezii astfel de măsuri acum?
Este un sistem inspirat din modelul israelian, cum spuneai și tu, mai exact din Iron Dome, însă există diferențe notabile față de acesta. Sistemul taiwanez presupune o apărare pe mai multe straturi, de la interceptarea rachetelor cu rază lungă de acțiune și viteză mare, până la apărarea împotriva roiurilor de drone care zboară la altitudini mici și cu viteză redusă.
Primul strat, cel mai înalt, folosește o familie de rachete interceptoare produse în Taiwan, numite Chang Kung. Acestea au o rază mare de acțiune și, potrivit oficialilor, sunt capabile să intercepteze ținte mult dincolo de limitele sistemului Patriot, fiind eficiente inclusiv împotriva rachetelor balistice și de croazieră. Acest nivel este susținut de radare active cu scanare electronică, pentru controlul focului.
Al doilea strat include sistemele Patriot și Sky Bow, iar cel de-al treilea strat, aflat mai jos, este compus din lansatoarele NASAMS, echipate cu rachete AMRAAM-R, care pot fi lansate în doar câteva minute.
Cel mai jos nivel de apărare este asigurat de sistemul Antelope, care lansează rachete PC-1 cu infraroșu, montate pe camioane. Acest sistem este considerat eficient împotriva dronelor și a roiurilor de drone care zboară la joasă altitudine.
Este posibil ca aceste straturi să fie ajustate în viitor, mai ales că Taiwanul plănuiește o creștere a cheltuielilor pentru apărare de la 3% la 5% din PIB, ceea ce ar permite dotarea cu echipamente și mai moderne.
Este important de menționat că anunțul oficial privind sistemul a fost făcut ieri, după ce, în ultimele zile, au apărut noi informații despre pregătirile militare ale Chinei pentru o posibilă invazie a Taiwanului.
În cadrul interceptărilor militare de amploare, armata chineză simulează invadarea Taiwanului, inclusiv blocarea rutelor maritime pe care ar putea interveni alte forțe internaționale în sprijinul Taipeiului. De asemenea, au apărut imagini dintr-o bază militară de instrucție a Chinei, Zhurui-H, unde sunt construite replici ale clădirilor guvernamentale din Taipei, folosite pentru antrenamente simulate.
Mai nou, s-ar fi construit o replică a biroului președintelui taiwanez și chiar un centru de mobilizare a rezerviștilor, iar unele surse susțin că s-ar fi construit și tuneluri, la fel cu cele deja existente în Taipei.
Toate aceste mișcări ar putea face parte și dintr-o strategie de război psihologic, menită să transmită un mesaj direct autorităților din Taipei: „Oriunde te-ai ascunde, noi te vom găsi”, par să spună chinezii.