• Insurgenții talibani au reușit să pătrundă în Panjshir.
  • În fața clădirii guvernatorului din Panjshir pot fi văzuți talibani, cu toate că insurgenții lui Ahmad Massoud dezmint că provincia s-a predat.
  • Talibanii au încercat să preia Panjshir fără să lupte și prin intermediul discuțiilor.

Insurgenții talibani au reușit să pătrundă în Panjshir, ultima provincie afgană care se opune autorității talibane, și par să fie pe punctul de a obține un triumf total. În fața clădirii guvernatorului din Panjshir pot fi văzuți talibani, cu toate că insurgenții lui Ahmad Massoud dezmint că provincia s-a predat, relatează TheGuardian.

Pe mijloacele de socializare, organizația talibană a postat imagini cu soldații talibani care stau în fața porții complexului guvernatorului. Potrivit unei declarații a purtătorului de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, regiunea Panjshir se află sub controlul talibanilor.

„Cu această victorie, țara noastră este scoasă complet din mlaștina războiului”, a spus Mujahid. „Provincia Panjshir, care era ultimul cuib rămas al inamicului evadat, a fost curățată în această dimineață și noaptea trecută”, a mai adăugat el într-o declarație de presă. „Forțele emiratului [talibanilor] au o prezență activă acolo acum”.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Talibanii au încercat să preia Panjshir fără să lupte și prin intermediul discuțiilor, susține Mujahid, dar încercările lor au dat greș fiindcă comandanții opoziției Amrullah Saleh și Ahmad Masoud au refuzat să negocieze.

„Am încercat să punem capăt războiului după ce am cucerit Kabulul și acesta a fost planul, dar, din nefericire, unii au fugit din Kabul în Panjshir cu o cantitate masivă de echipament și încercau să perturbe națiunea și să fie o bătaie de cap pentru viitor”, a spus Mujahid.

Într-o altă înregistrare video, talibanii păreau să își arboreze steagul în capitala provinciei Panjshir.

Între timp, Zabihullah Mujahid răspunde reporterilor mass-mediei internaționale de pe aeroportul din Kabul. Vedeți mai jos material video cu talibani în echipamentul militar capturat de la Statele Unite.