• Unul dintre susținătorii președintelui este Adela Antal, o tânără născută în România, care a plecat cu familia în 2003 în Statele Unite
  • Adela Antal, tânără româncă pro-Trump din SUA: „Nu am văzut niciodată o asemenea mișcare și un asemenea nivel de implicare politică

Donald Trump nu se lasă. Mizează pe faptul că a fost votat de peste 73 de milioane de americani. Niciun alt președinte în funcție nu a mai obținut un asemenea număr de voturi. Sunt cu 9 milioane mai multe voturi ca în 2016.

Unul dintre susținătorii președintelui este Adela Antal, o tânără născută în România, care a plecat cu familia în 2003 în Statele Unite și locuiește acum în Washington D.C. Ea a spus că Trump i-a trezit interesul în politică. Și nu doar ei, ci unui număr mare de români din America.

Adela Antal, tânără româncă pro-Trump din SUA: „Nu am văzut niciodată o asemenea mișcare și un asemenea nivel de implicare politică din partea nimănui de aici din comunitate, până acum. Este o nebunie că acest președinte a avut acest efect pentru mulți oameni care nu au votat niciodată, care nu au fost niciodată implicați în politică până acum“.

Recomandări

DATORIA PUBLICĂ A ROMÂNIEI CREȘTE
ROMÂNI EVACUAȚI DIN GAZA
CÂTE LOCUINȚE DEȚINE TAYLOR SWIFT?
OLIVIA RODRIGO NU MAI CÂNTĂ ÎN UK
SUNT INDIA ȘI JAPONIA XENOFOBE?
BRITNEY ȘI SAM ÎNCHEIE DIVORȚUL

La aceste alegeri, peste 60 la sută dintre tinerii sub 30 de ani din Statele Unite, au votat cu Joe Biden. Unii pentru că îl detestă pe Trump, alții convinși de politicile de stânga promovate de democrați. Adela, ca o tânără conservatoare, este într-o minoritate. Dar îți spune că asta se datorează și educației de acasă și a originii românești. Și că se uită dincolo de tweet-uri.

Adela Antal, tânără româncă pro-Trump din SUA: „Sunt din România, știu ce socialismul a făcut țării noastre. Mă uit la politici, părinții m-au învățat că nu mă uit la corectitudinea politică, și știu ce s-a ales de țara noastră, România, și cât de mult a durat ca România să-și revină după anii de comunism și oprimare.“

Adela nu este prea optimistă că demersurile în justiție vor schimba rezultatul alegerilor. În schimb, este convinsă că trumpismul va merge mai departe.

Adela Antal, tânără româncă pro-Trump din SUA: „Nu cred că se va termina aici, chiar dacă Joe Biden câștigă. Toată lumea este mai motivată să fie implicată și să fie de partea corectă a istoriei. Asta se datorează lui (Trump, n.red.) că ne-a inspirat să încercăm mai mult, să luptăm și să nu ne uităm valorile și convingerile.“