- Președintele Taiwanului a stabilit ca prioritate modernizarea forțelor armate.
- Banii vor fi inclusiv pentru rachete noi.
- Puterea militară a Chinei a crescut rapid, iar țara a continuat să investească substanțial în apărare.
- Taiwanul a fost foarte motivat să demonstreze că se poate apăra singur.
Taiwanul a declarat joi că a decis să aloce cheltuieli suplimentare pentru apărare în valoare de 8,69 miliarde de dolari în următorii cinci ani. Banii vor fi inclusiv pentru noi rachete, în condițiile în care Taiwanul a avertizat asupra necesității urgente de a moderniza arsenalul în fața unei „amenințări grave” din partea vecinului gigant China, relatează Reuters.
Președintele Tsai Ing-wen a stabilit ca prioritate modernizarea forțelor armate ale Taiwanului, care sunt bine dotate, dar care pălesc în comparație cu cele ale Chinei. Precum și creșterea cheltuielilor pentru apărare, mai ales în contextul în care Beijingul intensifică presiunile militare și diplomatice asupra insulei pe care o revendică drept teritoriu „sacru” al Chinei.
Fondurile suplimentare, care vor fi adăugate la cele 16.99 miliarde de dolari în cheltuieli militare prevăzute pentru 2022, vor trebui să fie aprobate de Parlamentul din Taiwan, unde formațiunea de guvernământ a lui Tsai are o majoritate puternică, ceea ce asigură o adoptare simplă.
De ce această abordare?
Conform Ministerului Apărării din Taiwan, puterea militară a Chinei a crescut rapid, iar țara a continuat să investească substanțial în apărare.
„În fața amenințărilor severe din partea inamicului, armata națiunii este angajată în mod activ în lucrările de construcție și pregătire militară și este urgentă obținerea de arme și echipamente mature și rapide de producție în masă într-o perioadă scurtă de timp”, se arată într-o declarație.
Wang Shin-lung, ministrul adjunct al Apărării din Taiwan, a afirmat reporterilor că toate armele noi vor fi produse în această țară, iar pe măsură ce aceasta își îmbunătățește capacitățile de producție, SUA vor continua să fie un furnizor important de componente și tehnologie.
Taiwanul a fost foarte motivat să demonstreze că se poate apăra singur, mai ales în contextul îndoielilor legate de intervenția SUA în cazul unei invazii chineze.
„Doar dacă ne asigurăm securitatea și dăm dovadă de determinare, comunitatea internațională va avea o părere bună despre noi”, a declarat purtătorul de cuvânt al cabinetului, Lo Ping-cheng. „Alții ne vor ajuta doar dacă ne ajutăm singuri”.
Taiwan: Fonduri vor fi sigur bine primite de Washington
Aceste fonduri suplimentare vor fi sigur bine primite de Washington, care a făcut presiuni asupra Taiwanului pentru a-și moderniza armata, pentru a o face mai mobilă și pentru a deveni un ”porc spinos” greu de atacat de China.
Unul dintre reprezentanții neoficiali ai Washingtonului în Taiwan, Ingrid Larson, a subliniat „nevoia reală și urgentă” ca Taiwanul să continue reformele în domeniul apărării.
„Pe măsură ce aliații și partenerii din regiune și din întreaga lume resping din ce în ce mai mult acțiunile agresive ale Chinei, este important ca Taiwanul să rămână angajat față de schimbările pe care numai el le poate face pentru el însuși”, a declarat ea pentru New American Security.
Ce arme vor fi pe lista Taiwanului?
Taiwanul intenționează să cheltuiască banii pentru rachete de croazieră și nave de război, potrivit Ministerului Militar. Forțele taiwaneze au efectuat teste cu noi rachete cu rază lungă de acțiune în largul coastelor sale de sud și de est și, chiar dacă nu au fost făcute publice informații specifice, diplomații și analiștii cred că acestea vor putea atinge ținte în China.
În prezent, Taiwanul a lansat deja o nouă clasă de nave de război invizibile, supranumită „ucigașul de portavioane” din cauza armamentului său de rachete, și lucrează la crearea propriilor submarine.
Știrea vine în contextul în care exercițiile militare anuale Han Kuang din Taiwan sunt în plină desfășurare. Armata sa a exersat joi respingerea unei invazii, trăgând cu artileria în larg de pe o plajă de pe coasta sudică a țării.