• Anglia ar putea să renunțe la regula distanțării sociale din 21 iunie.
  • Premierul britanic Boris Johnson a afirmat că sunt şanse mari să se întâmple acest lucru.
  • Johnson: „Apar rezultate bune în ceea ce priveşte situaţia epidemiologică”.

După mai bine trei luni de la carantina totală, Anglia a revenit cât de cât la normalitate, după ce s-au redeschis magazinele neesenţiale, terasele barurilor şi restaurantelor, precum şi saloanele de coafură şi sălile de sport.

Premierul britanic Boris Johnson a afirmat că sunt şanse mari ca din 21 iunie să nu mai fie nevoie de regula distanţării fizice în Anglia, relatează BBC.

Politicianul a făcut acest anunț în timpul vizitei sale de campanie la Hartlepool, afirmând că, „aşa cum stau lucrurile şi modul în care merg lucrurile” cu vaccinul, distanţarea fizică s-ar putea încheia.

Recomandări

ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
EUROPA ÎNVINGE CRIZA ENERGETICĂ
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY A DEVENIT VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE

„Apar rezultate bune în ceea ce priveşte situaţia epidemiologică. Cred că din 21 iunie am putea renunţa la regula distanţării fizice. Trebuie să vedem cum evoluează boala, dar eu acum aşa cred”, a declarat premierul Boris Johnson.

Peste 34 de milioane de persoane au fost vaccinate cu cel puţin o doză a unor vaccinuri anti-COVID-19 în Marea Britanie, ţară care a raportat peste 127.000 de decese asociate COVID-19 de la începutul pandemiei, potrivit celor mai recente statistici guvernamentale.