• Australia reduce la cinci luni intervalul de administrare a dozei booster.
  • În Australia, numărul de cazuri cu varianta Omicron a început să crească.
  • Australia va folosi ambele vaccinuri de la Pfizer și Moderna în programul său de rapel.

Australia reduce la cinci luni intervalul de administrare a dozei booster, în contextul creșterii numărului de cazuri Omicron.

Autorităţile sanitare din Australia au decis să scurteze timpul de așteptare pentru doza booster a vaccinului anti-COVID-19, ca urmare a creșterii numărului de cazuri de variantă Omicron. Anterior, Australia spunea că doza booster se va face la 6 luni după a doua doză de vaccin.

Dar, având în vedere creșterea numărului de cazuri de variantă Omicron, ministrul Sănătății, Greg Hunt, a declarat că intervalul de timp va fi redus la cinci luni după a doua doză.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN

„O doză de rapel la cinci sau mai multe luni de la a doua doză va asigura că protecția și mai puternică și mai durabilă și ar trebui să ajute la prevenirea răspândirii virusului”, a declarat Hunt, conform Reuters: „datele din Israel arată că dozele booster reduc rata de infecție la grupurile de vârstă eligibile, formele grave la cei cu vârsta de peste 40 de ani și decesele la cei cu vârsta de peste 60 de ani”.

Australia va folosi ambele vaccinuri de la Pfizer și Moderna în programul său de rapel.

Australia este una dintre cele mai vaccinate țări, cu aproximativ 90% dintre persoanele de peste 16 ani complet vaccinate.

Cu toate acestea, Australia a raportat duminică 1.556 de cazuri în ultimele 24 de ore.

Australia a înregistrat aproximativ 229.000 de infecții cu COVID-19, cu mult sub bilanțul altor națiuni, și 2.100 de decese.