Ţara în care persoanele nevaccinate nu mai au acces în şcoli, spitale şi mijloacele de transport în comun

china-masti

china-masti

Unele judeţe din China vor interzice persoanelor nevaccinate accesul în şcoli, spitale, supermarketuri şi alte spaţii publice începând cu finalul lui iulie sau începutul lui august, relatează Insider.

Noile măsuri anunţate vor spori restricţiile pentru persoanele nevaccinate. Alte locuri în care accesul le va fi restricţionat sunt sălile de fitness, hotelurile, benzinăriile sau băncile, deşi lista exactă variază de la regiune la regiune.

În unele zone nu sunt restricţii chiar atât de severe. De exemplu, în oraşul Luzhou din provincia Sichuan, persoanele nevaccinate trebuie doar să îşi lase datele personale şi de contact când intră locurile enumerate anterior.

În provincia Henan s-a spus că guvernul nu îi va mai plăti pe angajaţii care nu se vor vaccina.

Anunţurile au fost făcute, momentan, doar la nivel local. Beijingul încă nu a declarat vaccinarea obligatorie la nivel naţional, dar noile măsuri fac parte din strategia Chinei de a ajunge la o rată de vaccinare de 80%.

China are aproximativ 1,4 miliarde de doze de vaccin, aproape suficiente pentru ca toată populaţia să fie vaccinată o dată. Cele mai multe doze de vaccin provin de la producătorii locali, Sinovac şi Sinopharm.

Exit mobile version