• PRO România și ALDE fuzionează
  • Repartiția va fi 60-40 în favoarea PRO România
  • C.P. Tăriceanu: „Avem această experiență a lucrului făcut”

Ajuns cu partidul la 3% în sondaje și depășit chiar și de Florin Călinescu la numărul de voturi, Tăriceanu e gata de un nou mariaj politic.

Așa că va fuziona cu partidul unui alt fost premier Victor Ponta. Partidul rezultat din fuziunea PRO România și ALDE se va numi PRO România Social Liberal și ar trebui să-i ducă în Parlament pe Ponta și Tăriceanu.

O misiune grea, dacă ne uităm la ce rezultate au obținut cei doi în București: Tăriceanu, nici măcar 10.000 de voturi… 9.892.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN

Iar candidatul susținut de PRO România, Ioan Sîrbu – 5.315. Asta în timp ce vechiul inamic al lui Ponta și Tăriceanu – Băsescu a fost votat de 72.556 de oameni.

Călin Popescu Tăriceanu: „Am luat decizia de a avea candidaţi comuni la parlamentare şi cei mai buni oameni care îndeplinesc toate criteriile profesionale. Repartiţia pe liste va fi 60-40 PRO România – ALDE. Avem, fără lipsă de modestie, această experienţă a lucrului făcut şi care a dus la rezultate: Domnul Ponta la Camera Deputaților şi eu la Senat.”