- Trump a renunțat la planul de a impune o taxă de 20% asupra mărfurilor care tranzitează Strâmtoarea Ormuz.
- În locul taxei, SUA vor urmări încheierea unor acorduri comerciale și atragerea de investiții din partea statelor din Golf.
- SUA continuă operațiunile militare împotriva Iranului și pregătesc reinstaurarea blocadei navale pentru navele legate de porturile iraniene.
- Iranul este acuzat că a atacat nave comerciale și obiective americane din regiunea Golfului.
- Trump a informat oficial Congresul că SUA au reluat războiul cu Iranul.
La doar o zi distanță, Președintele american Donald Trump a anunțat că renunță la planul de a impune o taxă de 20% asupra mărfurilor care tranzitează Strâmtoarea Ormuz și că, în urma discuțiilor purtate cu liderii din Orientul Mijlociu, va înlocui această măsură cu acorduri comerciale și investiții în economia Statelor Unite din partea statelor din Golf.
Decizia reprezintă o schimbare majoră de poziție față de anunțul făcut cu o zi înainte, când Trump susținea că aliați precum Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Bahrain și Kuweit ar trebui să contribuie financiar pentru protecția oferită de SUA în Strâmtoarea Ormuz.
„De acum înainte, Statele Unite ale Americii vor fi cunoscute drept „GARDIANUL STRÂMTORII ORMUZ”. În această calitate și din considerente de ECHITATE, SUA vor fi rambursate, prin perceperea unei taxe de 20% din valoarea tuturor mărfurilor transportate, pentru toate costurile necesare îndeplinirii misiunii de asigurare a siguranței și securității în această zonă foarte instabilă a lumii”, transmisese ieri Trump pe Truth Social.
Astăzi, într-o conferință de presă la Casa Albă, Trump a explicat de ce s-a răzgândit: „Am fost sunat de mai multe țări din regiune, regi, emiri, mulți oameni pe care-i știm, și ne-au spus: „Ne-ar plăcea ca, în loc de taxe, să o facem puțin diferit, să investim miliarde în SUA”. Deci țările din Golf, Arabia Saudită, Qatar, Emiratele Arabe Unite, vor investi o sumă uriașă în SUA, și mie îmi sună chiar mai bine decât taxe. Nici mie nu îmi place ideea de taxă, dar sincer, era incorect să facem toată treaba în Strâmtoarea Ormuz gratis. Așa că aceste țări vor face investiții masive în SUA și prefer asta, îmi place mult mai mult asta. Sunt mulțumit”
În ultimele zile, SUA și Iranul au intensificat atacurile reciproce, iar Washingtonul a desfășurat mai multe valuri de atacuri asupra unor obiective iraniene. Totodată, Pentagonul pregătea reinstaurarea blocadei navale împotriva navelor care tranzitează porturile și zonele de coastă controlate de Iran.
Potrivit autorităților americane, măsurile militare urmăresc reducerea capacității Iranului de a desfășura atacuri asupra navelor comerciale și asupra infrastructurii maritime din Strâmtoarea Ormuz.
În ultimele zile, Iranul a fost acuzat că a atacat nave comerciale aflate în tranzit și că a lansat lovituri împotriva unor obiective americane din regiunea Golfului.
Strâmtoarea Ormuz este unul dintre cele mai importante puncte strategice pentru transportul mondial de petrol, iar orice escaladare militară în zonă are potențialul de a influența piețele energetice și economia globală.
Renunțarea la taxa propusă de Administrația Trump este văzută drept un gest menit să consolideze relațiile economice cu statele din Golf, în timp ce tensiunile militare cu Iranul continuă să se intensifice.
Mesajul integral al lui Trump
„Petrolul circulă într-un ritm fără precedent, datorită extraordinarei puteri a Armatei Statelor Unite. Un salut special pentru Secretarul Apărării, Pete Hegseth, Președintele Comitetului Întrunit al Șefilor de State Majore, Dan Caine, și Comandantul Comandamentului Central al Statelor Unite (CENTCOM), Amiralul Brad Cooper. Datorită lor și tuturor membrilor celei mai puternice armate din lume, de departe, Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru toate navele, cu excepția celor din Iran — iar acest lucru se datorează conducerii sale mincinoase, violente și răuvoitoare, care împinge țara pe calea DISTRUGERII TOTALE.
Vom institui, prin urmare, o blocadă completă, însă doar pentru navele care vin din sau se îndreaptă către porturile iraniene ori transportă mărfuri iraniene.
În urma unor discuții extrem de productive cu liderii din Orientul Mijlociu, am decis să înlocuiesc taxa de rambursare de 20% propusă pentru Statele Unite cu acorduri comerciale și investiții pe care diferitele state din Golf le vor realiza în Statele Unite.
Aceste investiții vor fi URIAȘE, dar în același timp vor fi extraordinar de benefice și pentru ele, și pentru viitorul lor. După cum știe toată lumea, Statele Unite au atras deja cele mai mari investiții denominate în dolari din istorie, iar aceste noi investiții vor ridica această valoare și mai mult. Vom vedea fabrici, uzine și echipamente construite în Statele Unite la un nivel istoric, ceea ce va crea încă milioane de locuri de muncă bine plătite pentru AMERICANI.
America CÂȘTIGĂ din nou, câștigă cum nu a mai făcut-o niciodată. Zilele în care Iranul ucidea sute de mii de oameni, inclusiv 52.000 de protestatari, AU LUAT SFÂRȘIT și, cel mai important, IRANUL NU VA AVEA NICIODATĂ O ARMĂ NUCLEARĂ!
Vă mulțumesc pentru atenția acordată acestei chestiuni”, a transmis Trump astăzi, pe Truth Social.
Trump a informat Congresul SUA despre reînceperea războiului
Pe plan politic, Casa Albă a notificat oficial Congresul că Statele Unite se află din nou în război cu Iranul. Într-o scrisoare transmisă legislativului, Donald Trump a precizat că operațiunile militare începute pe 7 iulie sunt conforme cu atribuțiile sale constituționale de protejare a intereselor Statelor Unite, ceea ce deschide un nou termen de 60 de zile în care Administrația poate desfășura acțiuni militare fără o autorizație suplimentară din partea Congresului.
Trump a avertizat că SUA vor continua să lovească „foarte puternic” Iranul și că Teheranul nu va putea împiedica aceste operațiuni.
De asemenea, Trump a precizat că noile atacuri vor dura în jur de „2-3 săptămâni”.
Negocierile au eșuat, din nou
Memorandumul de Înțelegere dintre Statele Unite și Iran, semnat în luna iunie cu scopul de a deschide calea unor negocieri mai ample pentru un acord final de pace, a eșuat după ce Iranul a fost acuzat că a atacat mai multe nave comerciale în apropierea Strâmtorii Ormuz.
În urma acestor incidente, Președintele american Donald Trump a anunțat încheierea armistițiului și reluarea operațiunilor militare împotriva Iranului. Totuși, liderul de la Casa Albă a precizat că Washingtonul rămâne deschis unei soluții diplomatice și este dispus să continue negocierile dacă Teheranul va renunța la acțiunile ostile.
„Iranienii sunt niște gunoaie, am pierdut timpul cu ei. Pentru mine, armistițiul s-a încheiat”, a spus Trump în cadrul Summitului NATO de la Ankara.