- COTAR: Din 10.000 de autorizații de taxi, au fost retrase peste jumătate.
- COTAR dă vina pe Primărie pentru că taximetriștii riscă amenzi.
Taximetriștii din București acuză Primăria că îi sabotează, ca să facă un serviciu firmelor de ride sharing.
Confederația Operatorilor și Transportatorilor susține că municipalitatea a retras mai mult de jumătate din cele aproximativ 10 mii de autorizații de taxi. Iar autorizațiile rămase nu sunt avizate – asta înseamnă că în cazul unui control, taximetriștii riscă o amendă și să li se ridice plăcuțele de înmatriculare. Prin urmare, Transportatorii amenință Primăria Capitalei cu procese și anunță vă vor despăgubiri.
„În Capitală, taximetriştii sunt controlaţi şi, dacă nu au autorizaţiile avizate, sunt amendaţi şi li se ridică plăcuţele de înmatriculare, cu toate că am făcut demersuri, încă de la preluarea mandatului actualului Primar General, încercând să discutăm problemele din activitatea de taxi şi închiriere auto, precum şi problema transportului de persoane între Bucureşti şi Ilfov. (…) Cele 5.000 de autorizaţii sunt în continuare ţinute la sertar, deşi, conform Legii 38/2003 ar fi trebuit scoase la atribuire imediat. Ceea ce face Nicuşor Dan de când a preluat mandatul de Primar General, demonstrează că are în plan distrugerea taximetriei, cu orice preţ, pentru a face mai mult loc pe piaţă firmelor de ride-sharing, încâlcând principiile Legii concurenţei„, a declarat Mircea Manolache, vicepreşedintele COTAR, într-un comunicat de presă.