Tensiuni în Taiwan. China avertizează că va „începe un război” dacă țara își revendică independența. SUA reacționează

lloyd-austin

lloyd-austin

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a considerat sâmbătă activitatea militară a Chinei în apropierea Taiwanului ca fiind „provocatoare şi destabilizatoare”, la o zi după ce omologul său chinez l-a avertizat că Beijingul „nu va ezita să intre în război”, dacă insula îşi declară independenţa, informează AFP.

„Observăm o constrângere tot mai mare din partea Beijingului. Am asistat la o creştere continuă a activităţii militare provocatoare şi destabilizatoare în apropierea Taiwanului”, a declarat Lloyd Austin la forumul de securitate „Dialogul Shangri-la”, organizat la Singapore.

Un purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Apărării a citat vineri afirmaţiile făcute de ministrul Wei Fenghe în acea zi, în cursul unei întâlniri cu Lloyd Austin în marja acestui forum.

„Dacă cineva ar îndrăzni să separe Taiwanul de China, armata chineză nu ar ezita niciun moment să declanşeze un război, oricare ar fi preţul”, potrivit purtătorului de cuvânt.

Potrivit Ministerului chinez al Apărării, Beijingul, care consideră insula drept parte integrantă a teritoriului său, „ar strivi” orice tentativă de independenţă.

De partea cealaltă, Lloyd Austin i-a spus lui Wei Fenghe că Beijingul ar trebui „să se abţină” de la orice nouă acţiune destabilizatoare în regiune, potrivit Pentagonului.

Demnitarul american „a reafirmat importanţa păcii şi stabilităţii în strâmtoarea (Taiwan), o opoziţie la modificări unilaterale ale statu-quo-ului şi a îndemnat (China) să se abţină de la orice nouă acţiune destabilizatoare faţă de Taiwan”, potrivit sursei citate.

Tensiunile legate de Taiwan au escaladat din cauza creşterii numărului de incursiuni ale avioanelor chinezeşti în zona ADIZ a insulei

China consideră că această insulă cu 24 de milioane de locuitori este una dintre provinciile sale istorice, chiar dacă nu o controlează şi a crescut presiunea asupra Taipeiului în ultimii ani, de exemplu prin campanii de incursiuni în Zona de apărare aeriană a Taiwanului.

La 30 mai, China a efectuat astfel a doua cea mai mare incursiune a anului, cu intrarea, potrivit Taipeiului, a 30 de avioane în zona de identificare a apărării aeriene (Adiz, după acronimul său în engleză) a insulei, dintre care 20 de vânătoare.

Joe Biden, în timpul unei vizite în Japonia în luna mai, a declarat că Washingtonul va apăra militar Taiwanul dacă acesta va fi atacat de China. De atunci, Casa Albă a insistat asupra faptului că politica sa de „ambiguitate strategică” cu privire la posibilitatea de a interveni sau nu s-a schimbat.

Exit mobile version