Testele de salivă: Ministerul Sănătăţii a aprobat instrucţiunile privind testarea elevilor. DOCUMENT

Sursa: AP/Mediafax Foto
  • Documentul stabileşte procedura de administrare a testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă care urmează a fi utilizate în unităţile de învăţământ.
  • Potrivit regulilor stabilite de autorităţi, testarea periodică cu teste rapide antigen efectuate din proba de salivă se va realiza în prima şi în a patra zi lucrătoare a săptămânii, înaintea începerii orelor de curs.
  • Testarea se va face în sala de clasă sau în alte spatii, sub îndrumarea cadrului medical sau a persoanelor responsabile desemnate din cadrul unităţii de învăţământ. Testarea poate fi făcută şi la domiciliu, sub îndrumarea părinţilor.

Ministerul Sănătăţii a aprobat vineri instrucţiunile privind testarea elevilor cu teste de salivă şi formularul de consimţământ al părinţilor. Documentul a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial, a anunţat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Documentul stabileşte procedura de administrare a testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă care urmează a fi utilizate în unităţile de învăţământ.

Potrivit regulilor stabilite de autorităţi, testarea periodică cu teste rapide antigen efectuate din proba de salivă se va realiza în prima şi în a patra zi lucrătoare a săptămânii, înaintea începerii orelor de curs.

Testarea se va face în sala de clasă sau în alte spatii, sub îndrumarea cadrului medical sau a persoanelor responsabile desemnate din cadrul unităţii de învăţământ. Testarea poate fi făcută şi la domiciliu, sub îndrumarea părinţilor.

Persoanele responsabile din cadrul unităţilor de învăţământ vor fi instruite privind colectarea testelor cu rezultat pozitiv, acestea fiind considerate deşeuri medicale cu potenţial infecţios.

Testele pozitive descoperite în unităţile de învăţământ vor fi aruncate în coşuri prevăzute cu capac, pedală şi sac de gunoi. Ulterior, acestea vor fi eliminate pe un circuit separat.

Metodologie de lucru la nivelul unităţilor de învăţământ?

În scopul identificării rapide a eventualelor cazuri de infecţie cu virusul SARS – COV-2, se efectuează testarea periodică, utilizând teste rapide antigen non invazive efectuate din proba de salivă.

1. Măsuri generale

Testarea periodică cu teste rapide antigen efectuate din proba de salivă se realizează după cum urmează:

a) În prima şi în a 4-a zi lucrătoare a săptămânii, înaintea începerii orelor de curs;
b) Testarea se va efectua în sala de clasă/grupă sau în alte spatii, sub îndrumarea cadrului medical sau a persoanelor responsabile desemnate din cadrul unităţii de învăţământ sau la domiciliu, sub îndrumarea părinţilor/reprezentanţilor legali;
c) Persoanele responsabile din cadrul unităţii de învăţământ vor fi instruite privind colectarea testelor cu rezultat pozitiv, acestea fiind considerate deşeuri medicale cu potenţial infecţios. În situaţia colectării testelor cu rezultat pozitiv la nivelul unităţilor de învăţământ, acestea se vor arunca în coşuri de gunoi prevăzute cu capac şi pedală prevăzute cu sac de gunoi, şi vor fi colectate şi eliminate pe un circuit separat, conform prevederilor OMS 1226/2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale şi a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activităţi medicale.

2. Recomandări generale de utilizare a testelor rapide antigen efectuate din proba de salivă:

1. Se respectă instrucţiunile de utilizare specifice fiecărui tip de test, conform recomandărilor producătorului;
2. Se păstrează testele intre +2 – +30 °C;
3. Se utilizează caseta de testare imediat ce a fost scoasa din folia protectoare de aluminiu;
4. Se prelucrează mostra de saliva imediat după recoltare;
5. Se evită consumul de alimente/băuturi cu cel puţin o oră înainte de efectuarea testului, în funcţie de prevederile producătorului.
6. Se asigură permanent dezinfecţia corecta a mâinilor şi suprafeţelor.

3. Pentru testarea propriu-zisă:

1. Se scoate dispozitivul de testare din ambalajul de aluminiu sigilat şi folositi-l cât de curând posibil
2. Se aşează dispozitivul de testare pe o suprafaţă plană şi curată
3. Se scoate un tub de extractie si o sticluta de solutie. Scoateti capacul si adaugati solutia in tubul de extractie
4. se scuipă saliva în recipientul pentru colectare a salivei
5. se extrag 4 picături de salivă cu o pipetă şi se transferă în tubul de extractie
6. se îndoaie şi se aruncă recipientul de colectare a probei într-o pungă de plastic ca şi deşeu medical
7. se închide tubul de extracţie cu capacul şi se agită uşor, vertical, timp de aproximativ 5 secunde pentru a permite salivei să se amestece bine cu soluţia
8. se transferă 3 picături de probă în spaţiul de probă al dispozitivului de testare (caseta)
9. Se citeşte rezultatul după 10-15 minute
10. Se interpretează rezultatul conform instrucţiunilor de utilizare:
Pozitiv: Apar două linii. O linie colorată apare în zona martor (C) şi o altă linie colorată apare la zona de test (T), indiferent de intensitatea liniei de testare.
Negativ: O linie colorată apare în zona-martor (C) şi nu apare nicio linie în zona de test (T).
Neconcludent: Linia de control nu apare. Volumul specimenului insuficient sau tehnicile incorecte din punct de vedere procedural constituie motivele cele mai probabile ale rezultelor nule. Revizuiţi procedura şi repetaţi testul utilizând o nouă casetă de testare.

4. Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti au următoarele responsabilităţi:

1. asigură sprijin metodologic, inspectoratelor şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, privind testarea cu teste rapide antigen din salivă în unităţile de învăţământ, precum şi pentru managementul cazului cu rezultat pozitiv la testul rapid antigen non- invaziv efectuat din proba de salivă.
2. coordonează instruirea cadrelor medicale sau a persoanelor desemnate din unităţile de învăţământ privind modalitatea de utilizare a testelor rapide antigen non-invazive efectuate din probă de salivă, de interpretare a rezultatelor acestora, precum şi de colectare a testelor utilizate.