• Consiliul Europei dezbate dreptul la deconectare.
  • Legislația ar putea intra în contractul colectiv de muncă.
  • Franța este prima țară care a adoptat o astfel de legislație.

Lucratul de acasă îi împinge pe oameni să diferențieze cu greu timpul personal de job. Stau până târziu, dau mail-uri după mail-uri deși nu mai sunt de mult în timpul programului.

Această problemă și-a găsit soluția. Parlamentarii europeni ne ajută să ne apărăm drepturile și pregătesc un pachet legislativ în acest sens.

În ce constă dreptul la deconectare

Începând cu UE, toată lumea a recomandat lucratul de acasă, pentru evitarea contactului cu alte persoane, cu scopul de a limita răspândirea virusului SARS-Cov-2.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Cu toate acestea, la 8 luni după începerea pandemie, Uniunea Europeană a descoperit că nu există o legislație care să ne apere drepturile atunci când lucrăm de acasă.

Pachetul legislativ care urmează a fi discutat și apoi implementat vine în apărarea celor care lucrează chiar și când orele de program s-au terminat, fără a fi penalizat pentru asta.

La sfârșitul lunii februarie, parlamentarii vor dezbate acest pachet legislativ, iar apoi îl vor trimite către statele membre care îl vor adopta în legislația internă.

Franța este prima țară care a adoptat o astfel de legislație încă din 2016.