Tinerii din Coreea de Nord riscă să ajungă la închisoare sau să fie executați dacă vizionează filme din Coreea de Sud

Liderul Coreei de Nord într-o conferință de presă.

Tinerii din Coreea de Nord au fost îndemnați de presa de stat să nu folosească argoul din Coreea de Sud, scrie BBC. Acestora li s-a impus să vorbească limba standard a Coreei de Nord.

Totodată, ei au primit mai multe avertismente privind moda, coafurile adoptate și stilul muzical din Sud, în Coreea de Nord considerându-se că influența străină este o amenințare la adresa regimului comunist specific țării și la adresa liderului suprem, Kim Jong-un.

Cerințele fac parte dintr-o nouă lege, care încearcă să elimine influența străină, fiind impuse sancțiuni dure.  Mai exact, cei care încalcă legea pot ajunge la închisoare sau pot să fie chiar executați.

Tinerii au fost avertizați cu privire la pericolele culturii pop sud-coreene: „Penetrarea ideologică și culturală sub panoul colorat al burgheziei este chiar mai periculoasă decât inamicii care au arme“.

Tinerii care nu respectă regulile riscă să ajungă la închisoare sau să fie executați

Orice tânăr este prins că citește presă sau vizionează filme din Coreea de Sud, Statele Unite sau Japonia riscă acum pedeapsa cu moartea. Cei prinși că se uită la așa ceva riscă 15 ani de închisoare.

Ziarul Rodong Sinmun a subliniat că limba coreeană bazată pe dialectul din Phenian este superioară și că tinerii ar trebui să o folosească corect.

Coreea de Nord încearcă să elimine argoul sud-coreean, cum ar fi apelativul „oppa“, care înseamnă „frate mai mare“, dar este adesea folosit de femei pentru a se referi la un soț sau un iubit.

Exit mobile version