Transportul în comun din București va fi reorganizat în vara anului 2021. Principalele modificări

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) anunță că în perioada mai – septembrie 2021 va fi reorganizată rețeaua de transport în comun din Capitală.

Rețeaua de transport în comun va fi optimizată astfel:

Astfel, benzile proprii realizate sau aflate în procesul de execuție, precum cele de le Bulevardul Magheru, Calea Griviței (ambele sensuri din zona Gării de Nord), Calea Dorobanți (între Piața Dorobanți și Șoseaua Ștefan cel Mare) vor fi optimizate.

Proiectul de Tren Metropolitan 2021

În 2021 se vor pune bazele Proiectului de Tren Metropolitan, mod de transport utilizat frecvent la nivel regional în Europa.

Eficientizarea liniilor urbane și regionale

O altă modificare a transportului în comun din București este eficientizarea liniilor urbane și regionale, ca în cazul liniei urbane 135. Aceasta pătrundea foarte mult în județul Ilfov, iar o soluție a fost înființarea unei linii regionale și reorganizarea unor linii urbane și regionale.

Exit mobile version