Trezirea în conştiinţă

M-am trezit în conştiinţă pe la 5:30.

Era întuneric. 

Pe fereastra deschisă se auzea “Ziua În Care Ne Facem Bagajele”, şlagărul pe care nu l-am compus încă.

Era încă întuneric.

M-am culcat la loc, nu înainte de a-mi face curaj, repetând o mantră culeasă pe bâjbâite din întuneric: totul se va sfârşi cu bine şi, dacă nu se va sfârşi cu bine, înseamnă că nu acela e sfârşitul.