• Pandemia a stricat planul lui Trump privind resetarea relației cu China.
  • COVID a lovit imediat după semnarea fazei 1 a acordului SUA – China.
  • Donald Trump: Inamicul invizibil. Virusul chinezesc.
  • Joe Biden este „China insider” după multiple vizite acolo.
  • Biden a fost trimisul special al lui Obama în privința relației cu China.
  • Spre deosebire de Trump, Biden nu vede China drept un dușman.

China se bucură că bate vântul schimbării la Casa Albă. Cotidianul Poporului, unul dintre ziarele Partidului Comunist a distribuit mesajul în care Trump zicea că a câștigat alegerile. Și a pus comentariul „HaHa”!, însă între timp acesta a fost șters.

Trump a declarat război Chinei și a pierdut alegerile

Donald Trump a făcut din China principala temă a campaniei prezidențiale. Anul a început cu semnarea fazei întâi a acordului comercial dintre SUA și China. Urma să fie victoria americană în războiul contra gigantului asiatic și îndeplinirea promisiunii pe care Trump o făcuse în campania din 2016.

„Politicienii au candidat și au promis că vor lua măsuri să remedieze aceste practici, dar nu au făcut nimic. Le-au lăsat să continue. Spre deosebire de cei care au fost înaintea mea, mi-am ținut promisiunea.”, a spus Trump.

Recomandări

ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
CÂND ADERĂ MOLDOVA LA UE
CUM ÎNVINGE EUROPA CRIZA ENERGETICĂ
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY DEVINE VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE

Asta era la 15 ianuarie. Dar pandemia de COVID-19 a lovit, iar situația s-a schimbat. Donald Trump a devenit cel mai vocal adversar al Chinei în lume.

Inamicul invizibil. Virusul chinezesc. ONU trebuie să tragă China la răspundere.

China își pune speranțele în Biden

Iar China speră că Joe Biden va reveni la politica americană de dinainte de 2016 – cooperare, nu confruntare.

„China nu este inamicul nostru. Un conflict cu China nu este inevitabil. Competiția bună și competiția puternică este fundamental diferă de conflict.”, a spus Biden.

În plus, Joe Biden se laudă că nu există niciun alt oficial străin de pe glob care să fi petrecut atât de mult timp cu Xi Jinping, președintele Chinei.

Potrivit New York Times, cei doi au călătorit peste 30 de mii de kilometri împreună și petrecut 25 de ore la întâlnire face to face la masă. Un lucru este clar. Lumea de acum nu mai este lumea pe care o știa Joe Biden acum 4 ani, când a plecat de la Casa Albă ca vicepreședinte.

Trump: „Dacă Biden câștigă, China câștigă”

În campania electorală, Joe Biden a avut o atitudine schimbătoare față de China. Iar asta i-a dat lui Trump o cale de atac.

China o să ne fure mâncarea? Fii serios. Nu sunt oameni răi. Dar nu reprezintă o concurență pentru noi.

Vedeți China ca pe un oponent? Văd China drept un competitor. Un competitor serios.”, a spus Biden.

Donald Trump, președintele SUA: „Dacă Biden câștigă, China câștigă.”

Întreaga lume se întoarce împotriva Chinei

China este văzută mult mai prost, mai ales din cauza pandemiei, dar și reprimării democrației din Hong Kong. Din ce în ce mai multe țări sunt dispuse să confrunte direct China și puterea sa economică, iar toate acestea s-au raliat în spatele lui Trump. Rămâne de văzut ce va face Joe Biden.

A atacat influența chineză în organizații internaționale ca ONU și OMS și a acuzat Beijingul că a dat drumul la COVID-19 în lume.