- Donald Trump amână până la sfârşitul anului toate vizele câştigate la Visa Waiver.
- Din 55.000 de câştigători, doar 13.000 au primit viza de intrare în Statele Unite.
- Loteria vizelor este şansa fiecărui om care vrea să-şi trăiască visul American.
- Doar că în acest an, planurile câştigătorilor au fost date peste cap de pandemie.
- Un profesor egiptean şi familia lui trebuiau să fie printre fericiţi, dar planurile lor au fost date peste cap de Trump.
De 30 de ani aştepţi degeaba să mergi fără vize în America. Mai rău au păţit-o însă emigranţii care au câştigat Loteria Vizelor, dar tot nu sunt primiţi în Statele Unite.
Islam Elrweny este un profesor egiptean, iar planul lui din 2020 era să se mute definitiv în America. A aşteptat acest moment de mai bine de 10 ani.
El, soţia şi cei trei copii urmau să trăiască visul american. Doar că pandemia le-a dat planurile peste cap. A fost un motiv numai bun ca preşedintele Donald Trump să mai pună câteva beţe-n roate emigranţilor.
A blocat eliberarea vizelor până la sfârşitul anului. Astfel că din cei 55.000 de câştigători ai loteriei vizelor, doar 13.000 au fost emise.
Şi asta pentru că multe ambasade au funcţionat la capacitate redusă din martie, de când a izbucnit criza cauzată de coronavirus, iar câştigătorii nu au reuşit să îndeplinească toate cerinţele. Iar SUA nu face excepţii.
Cei care nu şi-au revendicat încă vizele mai aveau timp până pe 30 septembrie. Însă acum totul este în zadar.
Acum, Islam se vede nevoit să renunțe la tot ce avea pentru a o lua de la zero. Şi nu în Statele Unite, cum şi-a propus. Ci în locul din care a încercat să fugă.
„A trebuit să-mi risc slujba şi a trebuit să plătesc taxele pentru permisul de rezidenţă. Am vândut mobila cât de repede am putut, la un preţ foarte mic, întrucât mă grăbeam.
După ce am terminat testele medicale, am fost şocat de discursul preşedintelui Trump, prin care vizele au fost oprite timp de două luni, iar apoi a fost prelungită măsura până pe 31 decembrie, ceea ce a însemnat că nu vom mai primi viza”, a declarat Islam Elrweny, câştigător Visa Weiver.
- LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1004. Putin anunță producția în masă a rachetei „Oreshnik”
- LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 414. Ungaria îl invită pe Benjamin Netanyahu în vizită în ciuda mandatului de arestare emis de CPI
- STUDIU. Cercetătorii cartografiază heliosfera. Ce descoperiri au făcut despre „bula noastră portectoare”
- STUDIU. Tinerii din Generația Z prioritizează experiențele și bunăstarea personală în cheltuielile lor
- China a creat gravitație de 1900 G. Cum funcționează CHIEF