- Trump a anunțat prima oară la Summitul NATO de la Ankara că „Memorandumul de Înțelegere cu Iranul s-a încheiat”.
- Trump spune că Iranul a solicitat continuarea „discuțiilor”, iar Statele Unite au acceptat să negocieze în continuare.
- SUA au lovit peste 170 de ținte militare în decurs de două zile.
Președintele american Donald Trump anunță că armistițiul dintre SUA și Iran „s-a încheiat”. Totodată, Trump a precizat că Teheranul a solicitat continuarea negocierilor, iar Statele Unite au acceptat.
„Republica Islamică Iran ne-a cerut să continuăm „discuțiile”. Am fost de acord să facem acest lucru, însă Statele Unite le-au transmis, fără niciun echivoc, că armistițiul s-a încheiat”, a transmis Trump într-un mesaj publicat pe Truth Social.

Anunțul lui Trump de astăzi vine după ce, pe 8 iulie, la Summitul NATO de la Ankara, Trump a declarat în timpul unei conferințe de presă alături de Secretarul General al NATO, Mark Rutte, că „Memorandumul de Înțelegere cu Iranul” s-a încheiat, acuzând Iranul că a încălcat înțelegerea prin continuarea acțiunilor ostile în Strâmtoarea Ormuz și refuzul de a respecta condițiile convenite.
Drept răspuns la atacurile repetate ale Iranului, Statele Unite au atacat, în cursul a doar două zile, peste 170 de ținte militare iraniene. Iranul a ripostat, la rândul său, atacând ținte din Qatar, Bahrain și Kuweit.