- Trump susține că SUA au preluat controlul deplin asupra Strâmtorii Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime din lume.
- Trump susține că Marina SUA a îndepărtat minele din Strâmtoare și avertizează că orice mine noi plasate de Iran vor fi identificate și îndepărtate
- Iranul cere încetarea blocadei navale americane și despăgubiri înainte de redeschiderea completă a Strâmtorii Ormuz.
- Trump respinge cererile Iranului și sugerează că, dimpotrivă, Teheranul ar trebui să plătească despăgubiri Statelor Unite.
Președintele american Donald Trump a făcut o declarație surprinzătoare privind situația din Strâmtoarea Ormuz, afirmând că forțele americane au preluat controlul deplin asupra acestei importante rute maritime și că aceasta este acum deschisă navigației, relatează BILD.
Potrivit declarațiilor lui Trump, Marina SUA a îndepărtat minele din Strâmtoare, iar Statele Unite sunt în prezent „singura țară care are controlul” asupra zonei. Președintele american a descris prezența militară a SUA din regiune drept un „zid de oțel” și a susținut că orice noi mine amplasate de forțele iraniene vor fi identificate și îndepărtate.
În același timp, Iranul solicită Statelor Unite încetarea blocadei navale americane și despăgubiri înainte ca Strâmtoarea Ormuz să fie redeschisă oficial și complet.
Trump a respins însă aceste condiții. Într-un mesaj publicat pe platforma sa Truth Social, liderul american a sugerat chiar că Iranul ar trebui să plătească despăgubiri Statelor Unite, nu invers.
Miza este una majoră pentru economia mondială. Strâmtoarea Ormuz reprezintă unul dintre cele mai importante puncte de tranzit energetic la nivel global, iar înainte de izbucnirea conflictului aproximativ o cincime din comerțul mondial cu petrol trecea prin această zonă.
În timp ce Washingtonul susține că situația maritimă este sub control, Teheranul continuă să transmită mesaje dure la adresa Statelor Unite. În paralel, ministrul german de Externe, Johann Wadephul, a cerut Iranului să intre în negocieri serioase cu SUA și cu statele din regiune și a subliniat că Strâmtoarea trebuie redeschisă pentru transportul internațional fără condiții prealabile.
Trump mizează pe presiunea economică asupra Iranului
Totodată, Președintele american Donald Trump a dezvăluit, într-un interviu pentru AXIOS, că Statele Unite nu intenționează, cel puțin pentru moment, să lanseze o nouă ofensivă militară majoră împotriva Iranului, preferând să mențină presiunea economică și diplomatică asupra regimului de la Teheran.
Trump a declarat că SUA „o lasă mai moale” în relația cu Iranul și că negocierile sunt purtate doar parțial. Președintele american susține că situația economică a Iranului s-a deteriorat semnificativ, pe fondul inflației și al lipsei de resurse financiare.
„Suntem doar semi-angajați în negocieri. Doar urmărim Iranul, cu inflația sa uriașă și faptul că nu mai are bani”, a declarat Trump.
De asemenea, Trump susține că presiunea economică începe să afecteze serios Iranul și că blocada navală americană a agravat criza economică a țării.