- Donald Trump cere despăgubiri Iranului pentru persoanele ucise și grav rănite în conflicte.
- Reacția lui Trump vine după ce Iranul a cerut compensații pentru pagubele provocate de atacurile SUA și Israelului.
- Trump respinge indirect pretențiile iraniene, afirmând că, dacă Iranul cere bani, și SUA vor solicita la rândul lor compensații.
- Trump spune că și-a instruit reprezentanții să introducă problema despăgubirilor în toate negocierile viitoare cu Iranul, pe fondul tensiunilor privind Strâmtoarea Ormuz.
Președintele american Donald Trump a anunțat luni că va cere Iranului despăgubiri pentru persoanele ucise sau grav rănite în conflictele în care Teheranul a fost implicat, după ce autoritățile iraniene au solicitat compensații pentru pagubele provocate de atacurile SUA și Israelului.
„Reprezentanții Republicii Islamice Iran cer despăgubiri pentru pagubele suferite în timpul conflictului militar din ultimele cinci luni – conflict care a început pentru că IRANUL NU VA AVEA O ARMĂ NUCLEARĂ – deși acest subiect nu a fost menționat niciodată în cadrul negocierilor sau întâlnirilor noastre.
Este însă o idee interesantă, pentru că acum cer, la rândul meu, despăgubiri din partea Iranului pentru toate persoanele pe care le-a ucis sau rănit grav prin atacuri cu bombe amplasate pe marginea drumurilor și în numeroasele conflicte pentru care este cunoscut, acțiuni conduse inițial de generalul Soleimani. Aici îi includ și pe membrii familiilor celor uciși în atacul asupra navei USS Cole, precum și pe miile de alte persoane ucise în lupte.
În plus, ar trebui plătite despăgubiri familiilor sutelor de mii de protestatari nevinovați pe care Iranul i-ar fi ucis în ultimii 50 de ani, ca să nu mai vorbim despre cele 52.000 de persoane care, potrivit afirmației sale, au fost ucise în ultimele cinci luni.
I-am instruit pe reprezentanții mei să includă ferm această chestiune în toate negocierile viitoare, fără excepție.
Vă mulțumesc pentru atenția acordată acestei chestiuni”, a scris Trump pe Truth Social.

Ulterior, Trump a mai publicat un mesaj în care a adăugat că Iranul ar trebui să plătească despăgubiri și pentru victimele provocate în Liban, Siria și Yemen.

Mesajele lui Trump au venit după ce Iranul a transmis că se apropie de un acord cu Omanul privind noi rute maritime prin Strâmtoarea Ormuz. Iranul a condiționat însă redeschiderea Strâmtorii Ormuz de îndeplinirea mai multor cerințe de către Statele Unite, inclusiv plata unor despăgubiri, ridicarea sancțiunilor și încetarea amenințărilor militare.
Trump mizează pe presiunea economică asupra Iranului
Ieri, Președintele american Donald Trump a dezvăluit, într-un interviu pentru AXIOS, că Statele Unite nu intenționează, cel puțin pentru moment, să lanseze o nouă ofensivă militară majoră împotriva Iranului, preferând să mențină presiunea economică și diplomatică asupra regimului de la Teheran.
Trump a declarat că SUA „o lasă mai low key” în relația cu Iranul și că negocierile sunt purtate doar parțial. Președintele american susține că situația economică a Iranului s-a deteriorat semnificativ, pe fondul inflației și al lipsei de resurse financiare.
„Suntem doar semi-angajați în negocieri. Doar urmărim Iranul, cu inflația sa uriașă și faptul că nu mai are bani”, a declarat Trump.
De asemenea, Trump susține că presiunea economică începe să afecteze serios Iranul și că blocada navală americană a agravat criza economică a țării.