- IDF a anunțat că l-a eliminat pe ministrul pentru informații al Iranului, Esmail Khatib
- Europa a adunat o flotă de peste 20 de nave în Mediterana de Est
- Peste 1.400 persoane au murit în Iran, 900 în Liban, 15 în Israel, 29 Irak și 13 militari SUA
- Qatarul a condamnat Israelul pentru atacarea infrastructurii de gaze a Iranului: un pas periculos
- Iranul anunță că va ataca facilitățile petroliere din EAU, Arabia Saudită și Qatar
Astăzi, în a 19-a zi a războiului, Iranul a confirmat moartea șefului securității, Ali Larijani, și a liderului miliției Basij și generalul Soleimani. Israelul a anunțat astăzi că l-a eliminat și pe ministrul iranian pentru informații.
Donald Trump a postat tot azi împotriva aliaților din Europa și Asia pe care îi amenință că ar putea termina războiul fără să-i pese de soarta Strâmtorii Ormuz; și îi invită din nou să participe la redeschiderea ei.
Israelul și SUA au crescut atacurile asupra Iranului, grupării Hezbollah din Liban și a milițiilor șiite din Irak.
Ce s-ar putea întâmpla dacă Donald Trump retrage armata fără să redeschidă Strâmtoarea Ormuz? Cum ne va afecta pe noi?
Florin Jipa, editor șef la Monitorul Apărării și Securității: „Astăzi, cea mai matură declarație a venit din Germania – de la ministrul german de Externe, Johann Wadephul, care a spus că războiul se îndreaptă către o direcție periculoasă, unde regiunea poate să fie cuprinsă de haos, iar în Europa să vină din nou valuri de migranți.
De asemenea, Qatarul iarăși a avut o poziție matură astăzi și a criticat foarte mult Israelul, fiindcă a atacat infrastructura de gaz de la South Pars, care este cel mai mare câmp de gaz al Iranului, asigură 75% din gazele naturale și 80% alimentează uzinele electrice ale Iranului.
Iranul deja a anunțat că va ataca facilitățile petroliere din Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită și Qatar.
Deci este clar că situația escaladează. Pe toată lumea va afecta – inclusiv Statele Unite, de asta Donald Trump e atât de furios, dacă Strâmtoarea Ormuz rămâne închisă.
În acest moment, Donald Trump are două planuri. Planul A, să schimbe regimul de la Teheran și acolo insistă foarte mult Israelul – știm că au mai fost lovituri militare și anul trecut în Iunie, când Donald Trump spunea că a obliterat cele trei facilități nucleare, după care Iranul a început să construiască altele și mai adânc în munte.
Și are bineînțeles planul B, să spună că obiectivele militare au fost îndeplinite, să-și ia jucăriile, navele și să plece în Statele Unite. Cam aceasta este amenințarea lui Donald Trump, că dacă europenii nu participă, nu se implică în Strâmtoarea Ormuz, Statele Unite pot să închidă oricând războiul și rămâne cum s-a stabilit. Adică Iranul cumva va avea dorința să continue acest război, fiindcă regimul de la Teheran nu se teme atât de mult de Statele Unite, de Donald Trump, cât se teme de proprii cetățeni și vrea să-l arate că este puternic, că are încă controlul și poate să stăpânească masele.
Asta este în acest moment bătălia din Iran.
Am văzut că astăzi Armata Americană a lansat rachete, a lansat bombe de 2,5 tone, bombe penetrante în apropiere de coastele Strâmtorii Ormuz. Acolo spunea CENTCOM-ul că sunt depozite și baze de rachete antinavă. Deci este clar că Statele Unite vor să facă această treabă – și anume să bombardeze puternic zona de coastă a Iranului în Strâmtoarea Ormuz; dar invită țările europene să vină cu navele pentru a a securiza Strâmtoarea Ormuz.
Președintele Macron a spus ieri că Europa poate să facă cel mult escortarea navelor, dar nu securizare. Escortarea înseamnă să duci nave puternic înarmate, distrugătoare, fregate, să stabilești grupuri de nave, convoaie și să le escortezi prin Strâmtoarea respectivă. Însă, marele risc este că dacă se trage asupra ta, trebuie să răspunzi cu foc și practic intri în acest conflict. Iar țările europene, toate, de la Regatul Unit până în Grecia, Turcia, toate au spus că nu vor să fie implicate în acest război. Cred că arată clar ce înseamnă să pornești un război – chiar dacă vorbim de Statele Unite – înainte să te consulți cu aliații. Nici aliații din Asia – și aici mă refer la Australia, Japonia, Coreea de Sud, nu vor să se alăture acestui război.
În disperare, Donald Trump a cerut chiar Chinei să-și trimită nave, dar China nu are motiv să-și trimite nave, deoarece Iranul a spus că navele din Rusia și Coreea de Nord vor fi lăsate să treacă fără probleme prin Strâmtoarea Ormuz.
Așa că asistăm la o tensiune tot mai mare și se îngustează foarte mult atingerea obiectivului numărul unu, și anume schimbarea regimului de la Teheran, chiar dacă Israelul vedem că aproape nu este zi să nu mai elimine din lideri. Însă aceștia sunt înlocuiți imediat, cu alți lideri mai mici care își așteptau rândul”.
Vedem că apar primele neînțelegeri între SUA și Israel și Israel și celelalte țări din Golf, când vine vorba de atacurile asupra infrastructurii energetice de petrol și gaze. Până unde se poate extinde acest război?
Florin Jipa, editor șef la Monitorul Apărării și Securității: „Țările exportatoare de petrol și gaze, începând cu Bahrain, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, nu doresc atacarea infrastructurii petroliere, deoarece dacă este atacată infrastructura petrolieră a Iranului, Iranul va ataca și infrastructura lor, iar daunele vor fi mult mai mari. Să nu mai vorbim de pierderile financiare și problemele de mediu care vor apărea în zonă.
Am văzut în Iran, când a fost bombardat un depozit de petrol lângă Teheran, că a plouat cu petrol câteva zile, lucru toxic pentru civili.
Este clar că, în acest moment, nu este o soluție. Din această cauză, Donald Trump spune uneori ba că va merge cu războiul până la decapitarea regimului care, de 47 de ani, a pus în pericol Statele Unite; apoi vine și spune că războiul mai durează puțin; iar aseară a spus că se luptă cu Iranul să securizeze Strâmtoarea Ormuz pentru Europa și Asia.
Nu știm sigur dacă este un test pentru aliați – acest strigăt de ajutor, să vadă ce ar spune și să folosească ulterior acest argument împotriva lor – sau chiar are nevoie, de la o zi la alta.
În acest moment, Statele Unite au nave și aeronave pentru securizarea Strâmtorii Ormuz, dar există un risc mare să fie lovite. Ca să nu mai spun că, dacă te uiți la probabilitate, Iranul nu a epuizat rezerva de rachete și drone, încât să fie sigur să duci nave americane acolo – în special distrugătoare scumpe, puternice, dar vulnerabile la dronele ieftine iraniene.
În această situație, Donald Trump vrea să convingă țările europene, care nu sunt parte la război, să securizeze Srâmtoarea, dar faptul că nu sunt parte la război nu înseamnă că nu vor fi atacate. Asta este marea problemă.
Nimeni nu garantează Franței, de exemplu, care a strâns 20 de nave în Mediterana de Est, că, dacă își duce navele acolo, ele nu vor fi atacate, scufundate, iar marinarii francezi nu vor muri. Bineînțeles că Franța nu vrea acest lucru, nu vrea să-și pună în pericol marinarii.
Astăzi, de exemplu Președintele Trump este la Dover, unde primește trupurile a șase militari americani uciși, vorbim de cei care operau pe avionul de alimentare în aer: două avioane s-au lovit deasupra Irakului, unul s-a prăbușit, unul a aterizat de urgență.
Numărul victimelor americane în rândul militarilor a ajuns deja la 13.
E clar că există o presiune pe Administrația Trump să găsească o soluție cât mai repede. În Iran au murit peste 1.400, în Liban peste 900, unde Israelul bombardează puternic.
Chiar dacă țările europene spun Israelului să găsească o soluție prin care să dezarmeze Hezbollah fără să fie nevoie să se miște de acolo, sunt deja peste un milion de refugiați. Parte din ei e posibil să ia drumul Europei, iar Europa nu vrea acest lucru.
Deci este clar că, pentru Europa, în acest moment, Statele Unite au un obiectiv, Israelul altul, țările europene altul, iar țările din Golf cu totul altul. În principal, toți vor să scape de regimul de la Teheran, dar nimeni nu vrea să-și asume riscurile.
Asta este cartea pe care o joacă Donald Trump în acest moment. Chiar spunea aseară că toți, absolut toți, i-au spus că regimul de la Teheran trebuie să dispară, dar nimeni nu face nimic. Fiindcă nimeni nu vrea să-și asume riscurile unui război prelungit, unei perioade de haos, valuri de milioane de migranți și criză la combustibil, cu prețuri la pompă urcate la cer.
Acestea sunt riscurile dacă războiul va continua. Oricând poate apărea Trump mâine și să spună că obiectivele lui au fost îndeplinite, că a schimbat regimul. Nu poți să spui că nu l-a schimbat. Adică a schimbat oamenii. De câteva ori, chiar”.