• Fostul președinte american Donald Trump a criticat modul în care actualul președinte al SUA, Joe Biden, a gestionat conflictul ruso-ucrainean.
  • Trump a spus că, în timpul mandatului său, Vladimir Putin nu ar fi făcut, în niciun caz, ce face acum.
  • Donald Trump: „Acum, a început, preţul petroului va fi mai mare, iar Putin nu doar că primeşte ceea ce a vrut mereu, ci, în contextul creşterilor preţurilor la petrol şi gaze, devine din ce în ce mai bogat.”

Fostul preşedinte american Donald Trump a criticat vehement, marţi, modul în care a gestionat actualul preşedinte al SUA, Joseph Biden, criza dintre Rusia şi Ucraina, afirmând că el ar fi reuşit evitarea unui conflict.

Dacă ar fi fost gestionată corect, nu ar exista niciun motiv ca actuala criză din Ucraina să se producă. Eu îl cunosc foarte bine pe Vladimir Putin şi nu ar fi făcut în timpul Administraţiei Trump ceea ce face acum, în niciun caz. Rusia a devenit foarte bogată în timpul Administraţiei Biden, s-au dublat preţurile la petrol, iar curând se vor majora de trei sau de patru ori”, declară Donald Trump într-un comunicat postat pe site-ul propriu şi vizualizat de MEDIAFAX.

Trump a contestat puterea sancțiunilor pe care le aplică SUA Rusiei în raport cu o posibilă ocupare a Ucrainei și a subliniat că, în timpul mandatului său, SUA erau independente din punct de vedere energetic.

Recomandări

CINE AR CANDIDA PENTRU ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
CE FAC ELEVII ÎN SĂPTĂMÂNA VERDE
NE-A SALVAT VACCINUL?
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA

„Sancţiunile slabe sunt nesemnificative comparativ cu ocuparea unei ţări şi a unui teritoriu masiv poziţionat strategic. Acum, a început, preţul petroului va fi mai mare, iar Putin nu doar că primeşte ceea ce a vrut mereu, ci, în contextul creşterilor preţurilor la petrol şi gaze, devine din ce în ce mai bogat. Statele Unite erau independente din punct de vedere energetic în timpul Administraţiei Trump, o independenţă pe care nu o mai avuseserăm niciodată până atunci, iar preţurile la petrol ar fi rămas mici. Acum, ţara noastră este într-un dezastru„, a acuzat Donald Trump.

Donald Trump a fost al 45-la președinte al SUA, între anii 2017 – 2021.

Actualul președinte al SUA, Joseph Biden, a anunțat marți prima tranșă de sancțiuni pe care le aplică Rusiei, ca urmare a deciziei de luni a președintelui Vladimir Putin de a recunoște independența republicilor separatiste ucrainene Lugansk și Donețk.