• Donald Trump a lăudat marţi recordul militar al Rusiei în conflictele istorice şi a ironizat ajutorul SUA pentru Ucraina, insistând din nou că, dacă va fi ales preşedinte, va pune capăt rapid războiului lansat de invazia Moscovei.
  • Trump şi Zelenski nu se vor întâlni la ONU, deşi ucrainenii au sugerat săptămâna trecută că va avea loc o discuţie între cei doi.
  • Trump a spus din nou despre Zelenski că e „cel mai mare vânzător de pe Pământ”.

Vorbind în Savannah, Georgia, Trump a luat în derâdere sloganul frecvent al preşedintelui Joe Biden potrivit căruia SUA vor sprijini forţele armate ucrainene până când Kievul va câştiga războiul. El a evocat două conflicte vechi pentru a sugera că Moscova nu va pierde – rolul fostei Uniuni Sovietice în înfrângerea lui Adolf Hitler şi a naziştilor în cel de-al Doilea Război Mondial în anii 1940 şi invazia eşuată a împăratului francez Napoleon Bonaparte în Rusia cu mai bine de un secol înainte.

Un oficial din cadrul campaniei lui Trump a mai declarat marţi că republicanul nu se va întâlni în această săptămână cu preşedintele ucrainean Volodomir Zelenski, care se află în vizită în SUA pentru a participa la deschiderea Adunării Generale a ONU.

Potrivit oficialului, care a vorbit cu AP sub rezerva anonimatului, nu a fost programată nicio întâlnire între cei doi, în ciuda unei declaraţii a oficialilor ucraineni de săptămâna trecută, potrivit căreia Zelenski intenţiona să se întâlnească cu fostul preşedinte.

Recomandări

CÂT DE SĂNĂTOS E MOȘU?
SOLSTIȚIUL DE IARNĂ
CÂT COSTĂ DISTRACȚIA?
CCR SUB LUPA SUA
RUSIA EXECUTĂ PRIZONIERII

Trump şi-a repetat marţi caracterizarea lui Zelenski drept „cel mai mare vânzător de pe Pământ” pentru că a obţinut ajutorul SUA pentru Ucraina.

„De fiecare dată când Zelenski vine în Statele Unite, pleacă cu 100 de miliarde de dolari”, a spus Trump, în mod eronat. Statele Unite au oferit în total 56 de miliarde de dolari în asistenţă pentru securitate de la invadarea Rusiei în 2022, potrivit Departamentului de Stat.

Trump şi Zelenski au o istorie lungă, care datează din perioada în care fostul preşedinte american se afla la Casa Albă. Preşedintele de atunci a făcut presiuni asupra lui Zelenski pentru a deschide investigaţii asupra lui Biden şi a fiului său Hunter, precum şi asupra unei firme de securitate cibernetică pe care Trump a legat-o în mod fals de Ucraina. Acest apel – şi reţinerea de către Casa Albă a unui ajutor militar în valoare de 400 de milioane de dolari – a dus la prima punere sub acuzare a lui Trump.

La începutul acestei săptămâni, într-un interviu acordat publicaţiei The New Yorker, Zelenski a lăsat să se înţeleagă că Trump nu înţelege şi simplifică excesiv conflictul şi a afirmat că partenerul său de cursă JD Vance este „prea radical” şi susţine, în esenţă, ca Ucraina să „facă un sacrificiu” prin „renunţarea la teritoriile sale”.

Citește și