Sari la continut
Government

Trump recunoaște că Putin a început războiul din Ucraina, dar „vinovați sunt și Zelenski, și Biden”. Președintele SUA spune că a stabilit un termen limită pentru încetarea focului

Trump recunoaște că Putin a început războiul din Ucraina, dar „vinovați sunt și Zelenski, și Biden”. Președintele SUA spune că a stabilit un termen limită pentru încetarea focului
  • Trump l-a acuzat pe Zelenski că „a permis” declanșarea războiului, iar pe Biden că nu l-a oprit.
  • Trump consideră războiul din Ucraina drept „războiul lui Biden” și susține că acesta putea fi prevenit.
  • Trump spune că a setat un „termen limită” pentru încetarea focului în Ucraina.

Președintele Donald Trump a recunoscut astăzi că „Vladimir Putin a început războiul împotriva Ucrainei”, dar a aruncat vina și asupra președintelui ucrainean Volodimir Zelenski și fostului președinte american Joe Biden, scrie CNN.

„Acesta este un război care nu ar fi trebuit să fie permis să înceapă. Biden putea să-l oprească, Zelenski trebuia să-l oprească, iar Putin nu ar fi trebuit să-l înceapă. Toată lumea este de vină” a declarat Trump în Biroul Oval, stând alături de președintele El Salvadorului, Nayib Bukele.

„Acesta a fost războiul lui Biden, iar eu încerc să-l opresc” a adăugat Trump.

După ce a menționat că Putin a început războiul, Trump a bătut un apropo agresiv la adresa lui Zelenski, când a fost întrebat despre oferta de achiziționare a mai multor sisteme de rachete PATRIOT.

„Când începi un război, trebuie să știi că poți câștiga acel război, nu-i așa? Nu începi un război cu cineva care este de 20 de ori mai mare decât tine și apoi să speri ca alții să-ți dea niște rachete” a spus Trump.

Totodată, Trump a anunțat că „a stabilit un termen limită ca Putin să înceteze focul”.

Ma aștept la propuneri foarte bune pentru o înțelegere în Ucraina în curând”, a spus Președintele SUA.

Etichete: biden, donald trump, incetarea focului, rusia, rusia ucraina conflict, sua, ucraina, vladimir putin, zelenski