- Agenția iraniană Tasnim: Iranul suspendă negocierile de pace cu SUA, în semn de protest față de ofensiva Israelului în Liban.
- Trump: Obținem ceea ce ne dorim de la Iran, încet – sunt negociatori foarte duri
- Trump: Reluarea atacurilor ar putea fi declanșată de prăbușirea negocierilor sau de un acord insuficient de bun pentru noi
- Trump: Iranul trebuie să accepte că nu va avea niciodată o armă sau o bombă nucleară
- Trump: Strâmtoarea Ormuz trebuie deschisă imediat
Președintele american Donald Trump respinge informațiile potrivit cărora Statele Unite și Iranul nu ar mai purta negocieri de pace.
Într-o postare pe platforma sa, Truth Social, Trump a afirmat că dialogul cu Teheranul a continuat pe parcursul weekendului și în această săptămână.
„Relatările false din presă, potrivit cărora Republica Islamică Iran și Statele Unite au încetat să mai comunice în urmă cu câteva zile, sunt neadevărate și eronate. Discuțiile dintre noi au continuat fără întrerupere – acum patru zile, trei zile, două zile, ieri și astăzi”, a scris Trump.

Trump a adăugat că „rezultatul negocierilor rămâne incert”, dar a transmis un mesaj direct Teheranului: „Nu se știe unde vor duce aceste discuții, dar, așa cum le-am spus iranienilor: Este timpul – într-un fel sau altul – să încheiați un acord. Vă comportați la fel de 47 de ani și asta nu mai poate fi permis să continue”.
Comentariile lui Trump vin după ce, ieri, agenția semioficială Tasnim News, afiliată Gărzii Revoluționare Iraniene, a anunțat că Iranul suspendă negocierile de pace cu SUA, în semn de protest față de ofensiva Israelului în Liban. În acest sens, ieri, la câteva ore după apariția informațiilor, Trump a anunțat că, în urma unei convorbiri cu Netanyahu, Israelul nu va mai trimite trupe la Beirut, iar orice unități aflate deja în drum au fost întoarse din cale. Totodată, Trump a spus că a avut un schimb „foarte bun” și cu Hezbollah, prin intermediari, și că gruparea ar urma să înceteze complet focul.
„Dacă negocierile eșuează, reluăm atacurile”
Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă că negocierile continuă, însă a avertizat din nou că Statele Unite sunt gata să reia atacurile dacă acestea eșueuază.
„Sunt negociatori duri, dar au fost de acord să nu dețină o armă nucleară. Dacă discuțiile eșuează și Iranul nu îndeplinește condițiile, vom fi nevoiți să reluăm campania militară”, a spus Trump.
De asemenea, Trump a criticat în mod repetat rapoartele „false” citate de agențiile iraniene de presă, spunând că „nimeni nu știe cu adevărat stadiul negocierilor, în afară de el și câțiva oficiali”.