Trump se compară cu Abraham Lincoln, președintele care a abolit sclavia. Ce mesaj a postat

Donald Trump a avut o izbucnire – unde altundeva decât pe Twitter, reţeaua de socializare cu care se ceartă, dar pe care scrie în continuare – la adresa celor care îl acuză că pune şi el cărămizi la susţinerea rasismului şi a discriminării.

„Am făcut mai multe pentru comunitatea de culoare în 3 ani şi jumătate decât a făcut Biden (n.r adversarul său electoral) în 43 de ani. De fapt, el a făcut lucruri chiar împotriva acestei comunităţi prin legile pe care le-a susţinut, dar nimeni nu-şi aminteşte. Am făcut mai multe pentru americanii de culoare, de fapt, decât orice alt preşedinte din istorie”, a scris Trump.

Şeful de la Casa Albă a completat totuşi cu menţiunea că e poate „cu excepţia lui Abraham Lincoln”, adică a preşedintelui care a abolit sclavia în urmă cu mai bine de 150 de ani.

…cu posibila excepţie a unui alt preşedinte republican, marele Abraham Lincoln. Democraţii ştiu asta, la fel şi promotorii fake news, dar refuză să scrie sau să vorbească pentru că sunt corupţi”, a mai scris Trump.

Exit mobile version