- Trump a prelungit armistițiul pe termen nedefinit, până când „Guvernul profund fracturat al Iranului va prezenta o propunere unitară de pace”.
- Trump a acuzat Iranul că a încălcat armistițiul de mai multe ori.
- Trump cere Iranului, ca parte a oricărui acord de pace, să renunțe la ambiția de a dezvolta și deține o armă nucleară.
- Strâmtorea Ormuz este blocată de Iran de la începutul războiului, iar prețurile la petrol au explodat
- Blocada SUA impusă de Trump în Strâmtoarea Ormuz a început luni, 13 aprilie, după ce negocierile din weekend dintre SUA și Iran, mediate de Pakistan, au eșuat.
- Trump a acceptat pe 7 aprilie un armistițiu de 2 săptămâni cu Iranul, la insistența Pakistanului.
- SUA-Israel au lansat Operațiunea Epic Fury împotriva Iranului pe 28 februarie.
Potrivit Wall Street Journal, citând oficiali americani, Președintele american Donald J. Trump le-a spus consilierilor săi să se pregătească pentru o blocadă maritimă extinsă a SUA în Strâmtoarea Ormuz, cu scopul de a continua presiunea economică severă asupra Iranului și de a forța regimul să accepte un acord prin care să renunțe la programul nuclear.

Potrivit raportului WSJ, Trump consideră că retragerea din conflict sau reluarea bombardamentelor asupra Iranului sunt variante mult mai riscante decât continuarea blocării navelor care călătoresc către și dinspre porturile iraniene. Indicațiile lui Trump ar fi venit după ce agențiile de informații au evaluat riscurile de a declara o victorie unilaterală și de a se retrage din conflict.
Totodată, în ședință de luni din Situation Room, Trump a respins ultima ofertă a Iranului pentru un acord cu SUA – care propunea redeschiderea Strâmtorii Ormuz în schimbul amânării negocierilor nucleare – considerând propunerea „de rea-credință”. În schimb, Trump a optat pentru menținerea presiunii economice, blocând exporturile de petrol și navigația, în locul reluării bombardamentelor sau retragerii din Iran.
Casa Albă susține că Operațiunea Epic Fury și-a atins obiectivele militare, oferind „pârghia maximă” pentru un acord nuclear. Ieri, Trump a scris pe Truth Social că blocada SUA împinge Iranul spre „colaps”. Astăzi, Trump i-a îndemnat din nou pe iranieni să facă un acord cu SUA.

Care este stadiul negocierilor
Prima rundă de negocieri directe dintre SUA și Iran din Islamabad au început la scurt timp după anunțul încetării focului mediat de Pakistan pe 7 aprilie, în timp ce războiul intra în a șaptea săptămână.
Negocierile – cele mai înalte discuții SUA-Iran de la Revoluția Islamică din 1979 – au eșuat după 21 de ore de discuții, iar televiziunea iraniană a afirmat că „cerințele prea mari” ale Statelor Unite au reprezentat „un obstacol” în calea ajungerii la un acord. Televiziunea iraniană a precizat că „principalele puncte de blocaj în negocieri au fost deschiderea Strâmtorii Ormuz, drepturile Iranului de a îmbogăți uraniu și „alte probleme”.
J.D. Vance, care a condus delegația SUA, a declarat că negocierile s-au încheiat fără acord, iranienii refuzând termenii SUA privind renunțarea la arma nucleară.
„Plecăm cu o propunere simplă – Iranul să înțeleagă că ce le oferim este cea mai bună ofertă a noastră și este finală. Vom vedea dacă o acceptă”, a spus Vance.
Trump insistă ca Iranul să renunțe la stocurile de uraniu îmbogățit, capabil să fie transformat în arme nucleare. Președintele american a precizat că „99% dintre condițiile sale pentru un acord cu Iranul este ca Iranul să accepte că nu va deține niciodată o armă nucleară”.
În același timp, armistițiul dintre SUA și Iran mediat de Pakistan este în vigoare de pe 7 aprilie și, deși ar fi trebuit să expire pe 21 aprilie, Trump l-a prelungit pe termen nedefinit, invocând faptul că „Guvernul iranian este extrem de fracturat”, iar „încetarea focului, precum și blocada maritimă a SUA, vor continua până când iranienii vor prezenta Statelor Unite o propunere unitară pentru un acord”.
Cu toate acestea, Casa Albă a avertizat că „răbdarea lui Trump nu este nelimitată”. Trump a avertizat că „Armata SUA a folosit perioada armistițiului pentru a se reaproviziona militar” și „este pregătită oricând să reia bombardamentele”.