Sari la continut
Government

Trump spune că se pregătește să ia o decizie majoră privind războiul din Iran: „Întrebarea e când și dacă să arunc în aer întreaga națiune”

Trump iran
  • Președintele american anunță că „lucruri foarte mari” urmează să se întâmple în Iran.
  • Iranul a transmis Statelor Unite, prin Qatar, șapte condiții pentru reluarea negocierilor.
  • Iranul avertizează că este pregătit pentru un „război decisiv” dacă cererile sunt respinse.
  • Trump spune că este în „modul de decizie” privind Iranul.

Președintele american Donald Trump spune că se află în „modul de decizie” privind Iranul și avertizează că în următoarea perioadă se pot întâmpla „lucruri foarte mari”. Declarația vine chiar în ziua în care Iranul a transmis Statelor Unite, prin Qatar, șapte condiții pentru reluarea negocierilor și încheierea războiului.

Într-un interviu acordat Fox News, Trump a fost întrebat despre următoarea sa mișcare în conflictul cu Iranul. Răspunsul Președintelui american a fost extrem de dur: „Întrebarea mea este: când și dacă să arunc în aer întreaga națiune? Mai bine învață să se comporte”.

Declarația vine după ce Trump a spus că analizează mai multe variante pentru Iran, de la un acord și continuarea presiunii economice până la o acțiune militară de amploare împotriva Iranului.

Totuși, deși Trump a transmis că este în „modul de decizie” și că „lucruri foarte mari” urmează să se întâmple în viitorul apropiat, Președintele american a lăsat deschisă posibilitatea unei întâlniri cu omologul său iranian, Masoud Pezeshkian, la New York, în marja Adunării Generale a ONU.

Condițiile trimise de Iran către SUA

Iranul a trimis Statelor Unite șapte condiții pentru reluarea negocierilor, prin intermediul Qatarului, iar autoritățile iraniene spun că așteaptă acum răspunsul lui Trump. Nu toate cele șapte condiții au fost făcute publice, însă oficialul iranian Mohsen Rezaei a prezentat principalele cereri.

Teheranul cere oprirea războiului pe toate fronturile, deblocarea fondurilor iraniene înghețate și încetarea blocadei navale americane. Printre celelalte condiții prezentate de oficialii iranieni se numără încetarea atacurilor americane asupra teritoriului Iranului și renunțarea Washingtonului la ceea ce Teheranul consideră „ingerințe” în afacerile interne ale țării.

În același timp, Iranul nu renunță la amenințările militare. Mohsen Rezaei a avertizat că Teheranul este pregătit pentru un „război decisiv” dacă Statele Unite resping condițiile. Iranul a avertizat, de asemenea, că un nou atac american ar putea declanșa represalii împotriva bazelor și intereselor SUA din regiune.

Trump a revenit între timp la Casa Albă mai devreme decât era planificat, după ce și-a scurtat șederea la Camp David. Casa Albă nu a oferit o explicație pentru schimbarea bruscă a programului. Revenirea are loc într-un moment în care Administrația Trump avertizează asupra posibilității unei noi escaladări în Orientul Mijlociu.

Situația este cu atât mai sensibilă cu cât Statele Unite mențin blocada navală asupra Iranului, iar Strâmtoarea Ormuz rămâne un punct central al confruntării. Iranul a transmis că nu intenționează să revină la situația anterioară până când cererile sale nu sunt îndeplinite.

Trump: Războiul se va încheia după alegerile din SUA

Totodată, Președintele american spune că războiul cu Iranul se va încheia „imediat după” alegerile de la jumătatea mandatului (midterm) din Statele Unite, programate în noiembrie.

„Cred că războiul se va încheia imediat după alegeri, pentru că ei nu mai pot rezista. Sunt disperați să încerce să influențeze alegerile”, a declarat Trump.

Etichete: Aleph News, conflict, donald trump, iran, israel, razboi, știrile Aleph News, stramtoarea ormuz, sua, sua iran razboi, trump