• Tudor Chirilă: Este uluitor cu ce defilează și cum delirează cei doi contracandidați.
  • Tudor Chirilă: Cîțu joacă fără talent cartea leadershipului reformator cu figuri reșapate.
  • Tudor Chirilă: Adevărul este că se bat pentru șefia partidului doi mincinoși.

Tudor Chirilă a lansat pe pagina sa de facebook o critică dură la adresa PNL. Potrivit artistului, „Cîțu joacă fără talent cartea leadershipului reformator” iar „Orban a redus liberalismul, care oricum era de fațadă”.

„Războiul penibil din PNL, nu patetic, cum tâmpit zicea Alina Gorghiu certată cu sensurile în limba română, între Florin Cîţu și Ludovic Orban ne costă tot pe noi, românii. Este uluitor cu ce defilează și cum delirează cei doi contracandidați. Orban a redus/transformat liberalismul, care oricum era de fațadă, la/în conservatorism și fundamentalism ideologic, în timp ce Câțu joacă fără talent cartea leadershipului reformator cu figuri reșapate alături, de tip Raluca Turcan sau Monica Anisie. Umbra personalității lui Dragnea pare să-l fi inspirat pe Orban într-un discurs profund „românesc” în care nu este foarte clar pe cine vrea să convingă”, scrie Chirilă.

Totodată, artistul este de părere că „doi mincinoși care promiteau că rezolvă problemele sectorului cultural în campania electorală și se prefăceau empatici în timpul alegerilor” se „bat pentru șefia partidului”.

Recomandări

NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
UK: FETELE ÎNTREC BĂIEȚII LA FUMAT
MORIȘCA DE PE MOULIN ROUGE A CĂZUT
ACȚIUNILE META SE SCUFUNDĂ
RUSIA SPUNE NU REZOLUȚIEI

„Ai zice că Orban vrea să acapareze temele lor sau să și le însușească pentru niscaiva simpatie. Adevărul este că se bat pentru șefia partidului doi mincinoși care promiteau că rezolvă problemele sectorului cultural în campania electorală și se prefăceau empatici în timpul alegerilor (Orban) sau ulterior (Câțu) când industria culturală (și nu numai) cerea compensații pentru interdicția de a munci, așa cum au acordat toate țările europene, și nu ajutor social, cum au interpretat lătrăii de serviciu (ca o completare nici USR PLUS nu a făcut nimic în sensul ăsta) Mincinoși sunt și ăia de la PSD, au ridicat minciuna la rang de artă subtilă a propagandei, dar câtă lipsă de imaginație să operezi cu aceleași criterii sau strategii”, mai spune Chirilă.

„Nu-mi pierd timpul să fac deosebiri între ăștia doi pentru că afinitățile lor mă fac să înțeleg foate bine că nu sunt decât niște vremelnice păpuși ale unui partid corupt în care puținii oameni care fac treabă nu par preocupați de viitorul partidului sau de imaginea/reconstrucția lui, ci mai degrabă cred în schimbarea de la firul ierbii (nu-i poți condamna, dar nici nu e vreo soluție macro)”, continuă artistul.