- 10 august 2018 este o rană neînchisă a democrației românești recente, a spus vicepremierul Raluca Turcan. Aceasta a reamintit și de decizia de declasificare a raportului „10 august”.
- Luni se împlinesc doi ani de la protestele violente dintre protestatari și forțele de ordine, care au avut loc în Piața Victoriei.
„10 august 2018 este o rană neînchisă a democrației românești recente. După Mineriadă, nu credeam să mai văd proteste reprimate violent în România, dar PSD a reușit să ne întoarcă în timp, comportându-se cum știe mai bine: abuziv și manipulator, de pe poziția celui care nu trebuie contrazis. Românii nu trebuie să uite ce înseamnă guvernarea toxică pesedistă. Justiția a arătat, în timp, că locul liderului PSD cu porniri de dictator este după gratii. Mă aștept să clarifice lucrurile și în dosarul 10 august și să trimită vinovații acolo unde le este locul“, a scris pe Facebook Raluca Turcan.
Advertisment
Vicepremierul a reamintit și de decizia de declasificare a raportului „10 august”.
„Tocmai acesta este motivul pentru care PNL a declasificat raportul 10 august și a oferit tot suportul în anchetarea faptelor pe care cei din Piață nu le-au uitat. Justiția își va spune cuvântul, iar 10 August va rămâne istorie, pentru că societatea românească nu trebuie să mai treacă vreodată prin abuzuri de acest fel. Reprimarea violentă a drepturilor cetățenești trebuie pedepsită! Acest lucru va reda încrederea oamenilor în democrație și în instituțiile statului. Decizia recentă, de redeschidere a dosarului 10 august, este un pas în această direcție, pe care l-am salutat și eu și toată societatea, cu atât mai mult victimele violențelor de acum doi ani. Sunt alături de acești oameni și susțin dreptul lor la adevăr și dreptate! Nu numai astăzi, când subiectul este pe buzele tuturor. Maturizarea democratică și politică înseamnă mai ales instituții democratice care lucrează independent și liber, guvernarea PNL fiind garanția acestui fapt”, a conchis Turcan.
Recomandări
Luni se împlinesc doi ani de la protestele violente dintre protestatari și forțele de ordine, care au avut loc în Piața Victoriei. Mai multe persoane au fost rănite.
- LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 972. SUA anunță un nou pachet de ajutor pentru apărare în valoare de 400mil de dolari pentru Ucraina
- LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 382. Israelul negociază termenii unui acord de pace în Gaza
- FOTO. Britney Spears e mireasă pentru a treia oară. De data aceasta, artista s-a căsătorit cu ea însăși
- Netanyahu l-a întrebat pe Trump ce să facă în privința Iranului. Israelul pregătește marele atac înainte de alegerile din SUA
- Sean „Diddy” Combs se confruntă cu o nouă acuzație de viol. O femeie susține că incidentul s-ar fi întâmplat pe vremea când aceasta avea 13 ani