- Turcia avertizează că nu va ceda în faţa incursiunilor din estul Mării Mediterane.
- Miniştrii de Externe din ţările UE au avertizat că acţiunile Turciei „sporesc riscurile unor incidente periculoase”.
- Nava turcă Oruç Reis a iniţiat activităţi de explorare a zăcămintelor de petrol şi gaze în estul Mării Mediterane.
Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a declarat, sâmbătă după-amiază, că Turcia nu va ceda în faţa ameninţărilor cu sancţiuni, nici incursiunilor din estul Mării Mediterane, pe fondul tensiunilor cu Grecia şi Franţa.
„Nu vom ceda niciodată în faţa actelor de banditism în zona noastră continentală. Nu vom ceda în faţa limbajului, sancţiunilor şi ameninţărilor”, a afirmat Recep Tayyip Erdogan, citat de agenţia de presă Reuters.
Nava turcă Oruç Reis a iniţiat activităţi de explorare a zăcămintelor de petrol şi gaze în estul Mării Mediterane, în apropierea Insulei Creta (Grecia) şi a Republicii Cipru. Ambarcaţiunea de explorare este escortată de cinci nave militare, potrivit Ministerului turc al Apărării.
În cursul unei reuniuni organizate la solicitarea Greciei, miniştrii de Externe din ţările UE au avertizat că acţiunile Turciei „sporesc riscurile unor incidente periculoase”.
În contextul tensiunilor dintre Grecia şi Turcia, Franţa a trimis două nave militare şi două avioane de vânătoare Rafale în estul Mării Mediterane.
- Cum se măsoară educația parlamentarilor lumii? România ocupă un onorabil loc 9 în clasamentul politicienilor cu studii superioare
- Peste 10.000 de absolvenți de Medicină susțin astăzi Examenul de Rezidențiat. Ce specializări au cele mai multe posturi scoase la concurs
- Zelenski spune că Rusia a lansat 120 de rachete și 90 de drone care vizează infrastructura Ucrainei. Care este situația pe front
- Joe Biden devine primul Președinte în exercițiu care vizitează pădurea tropicală amazoniană. Cum contribuie SUA la Fondul Amazon
- Trei suspecți au fost arestați după ce locuința lui Benjamin Netanyahu a fost atacată. Care este situația în Gaza