Ucraina acuză separatiştii susţinuţi de Moscova că încalcă acordul de încetare a focului. Un soldat a fost ucis

soldați ucraineni

soldați ucraineni

Ucraina acuză separatiştii susţinuţi de Moscova că încalcă aproape zilnic acordul de încetare a focului încheiat în 2020. Armata ucraineană este în conflict cu separatiştii din regiunile Doneţk şi Lugansk din 2014, când Rusia a anexat peninsula Crimeea.

Armata ucraineană a anunţat sâmbătă că separatiştii din estul ţării i-au atacat trupele cu mortiere şi arme antitanc, ucigând un soldat. De asemenea, Ucraina acuză separatiştii susţinuţi de Moscova că încalcă aproape zilnic acordul de încetare a focului încheiat în 2020, notează Le Figaro.

Armata ucraineană a declarat că atacul a început de la o locaţie aflată lângă centrul administrativ al separatiştilor din Doneţk şi a adăugat că trupele ucrainene au ripostat.

Armata ucraineană este în conflict cu separatiştii din regiunile Doneţk şi Lugansk din 2014, când Rusia a anexat peninsula Crimeea. După apariţia violenţelor la începutul acestui an, Rusia a adunat 100.000 de soldaţi la frontierele Ucrainei, punându-se problema unei escaladări semnificative a conflictului. La scurt timp, Moscova a anunţat retragerea acestor trupe.

Moscova a susţinut întotdeauna că sprijinul său pentru regiunile separatiste a fost pur politic, în timp ce Kievul şi aliaţii săi occidentali denunţă trimiterea de trupe şi arme la Moscova. Conflictul a luat până acum peste 13.000 de vieţi.

Exit mobile version