• Alimentele vor trebui să aibă niveluri mai scăzute de metale grele.
  • Cadmiul și plumbul pot fi periculoase pentru sănătate.
  • Măsura va intra în vigoare începând din 30 august.

Comisia Europeană a stabilit noi niveluri pentru cadmiu și plumb pentru o mare varietate de produse alimentare, anunță ANSVSA.

La baza acestei decizii a stat concluzia Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA) și a raportului FAO/OMS, că plumbul poate cauza neurotoxicitate asupra dezvoltării la copiii mici și probleme cardiovasculare și nefrotoxicitate la adulți, dar și faptul că nivelurile actuale de expunere alimentară la plumb ar putea afecta dezvoltarea neurologică a fetușilor, a sugarilor și a copiilor.

În ceea ce privește cadmiul, având în vedere că acesta este toxic pentru rinichi și poate cauza disfuncție renală și doza săptămânală tolerabilă de 2,5 μg/kg, EFSA a concluzionat că există subgrupuri de populație cum ar fi vegetarienii, copiii, fumătorii și persoanele care trăiesc în zone puternic contaminate, la care se poate depăși doza săptămânală tolerabilă de aproape 2 ori. Prin urmare, este necesar ca expunerea actuală a populației la cadmiu să fie redusă.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI

Prin cele două regulamente, recent adoptate, au fost reduse nivelurile maxime de plumb existente la alimentele pentru sugari și copiii de vârstă mică, organele comestibile de porcine, bovine, păsări de curte sare, ciuperci sălbatice, curcuma proaspătă, ghimbir proaspăt, vinuri licoroase și condiment, precum și nivelurile de cadmiu la anumite fructe precum citrice, fructe sămânțoase, fructe sâmburoase, zmeură, anumite legume precum țelina, varza, alte legume cu frunze, semințe oleaginoase, anumite cereal și preparate pentru copii de vârstă mică, arată ANSVSA.

Modificările legislative intră în vigoare din data de 30 august 2021 pentru plumb și din data de 31 august 2021 pentru cadmiu și se aplică ca atare la nivel național.

Produsele alimentare introduse pe piață înainte de intrarea în vigoare a noilor reglementări, pot rămâne pe piață până pe data de 28 februarie 2022.