UE nu acceptă rezultatele alegerilor din Belarus şi anunţă sancţiuni

- Uniunea Europeană consideră că alegerile prezidenţiale din Belarus au fost fraudate
- UE urmează să anunțe sancțiunile către Belarus a urmare a scrutinului și a acțiunilor violente asupra protestatarilor
- Anunțul a fost făcut de Josep Borell, reprezentantul UE pentru afaceri externe și politică de securitate
Uniunea Europeană consideră că alegerile prezidenţiale din Belarus au fost fraudate şi urmează să anunţe sancţiunile pe care le va impune ţării ca urmare a scrutinului şi a comportamentului pe care autorităţile l-au avut faţă de protestatari.
„UE nu acceptă rezultatele alegerilor. Lucrăm pentru a stabili sancţiunile pentru cei responsabili de violenţă şi fraudare”, a confirmat şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell.
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell, a anunţat vineri că blocul comunitar refuză să recunoască rezultatele alegerilor prezidenţiale din Belarus, în urma cărora preşedintele Alexander Lukaşenko a fost reales pentru un al şaselea mandat.
După o întâlnire a Consiliului Afaceri Externe de la Bruxelles, Borrell a scris pe Twitter: „UE nu acceptă rezultatele alegerilor. Începem discuţiile pentru sancţionarea celor responsabili de violenţă şi fraudare”.
Cei 27 de miniştri de externe ai UE au încheiat un consens potrivit căruia alegerile din Belarus „au fost fraudate”, potrivit ministrului slovac de externe, Ivan Korcok. La rândul său, ministrul polonez, Jacek Czaputowicz a declarat că „nu putem ignora faptele fraudei electorale şi utilizarea forţei”.
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut „sancţiuni suplimentare împotriva celor care au încălcat valorile democratice sau au abuzat de drepturile omului” în Belarus.
- Pentru șoferii nervoși, a apărut mașina din care poți înjura fără să cobori geamul. Mazda a prezentat un SUV electric cu un difuzor în față
- Alegeri în Israel: 7,3 milioane de israelieni sunt așteptați astăzi la urne. Benjamin Netanyahu încearcă să obțină un nou mandat, după 19 ani la putere
- Nicușor Dan, după ce SRI și DIICOT au anunțat că incendiul de la Carfil este legat de o rețea coordonată din Rusia: „Războiul hibrid este purtat de ani de zile. Statul român va acționa cu hotărâre”
- Prima vizită externă a Premierului Luca Niculescu are loc în Republica Moldova: Se întâlnește cu Maia Sandu, Vasile Tofan și Igor Grosu
- Unde mergi cu copilul în București în vacanța de toamnă? Descoperă spectacole, ateliere, muzee interactive și activități pentru toate vârstele