• UE a avertizat compania AstraZeneca că va folosi toate mijloacele legale disponibile sau chiar va bloca exporturile dacă nu își va respecta angajamentul contractual de livrare a vaccinurilor.
  • Din cauza întârzierilor de livrare, centrele de vaccinare din Germania, Franța și Spania și-au anulat sau au amânat pentru luna următoare programările vaccinărilor.
  • Comisia Europeană urmează să stabilească vineri criteriile în baza cărora vor fi evaluate exporturile de medicamente.

Tensiunile la nivelul UE pentru asigurarea necesarului de vaccinuri împotriva COVID-19 s-au amplificat astăzi, când Uniunea Europeană a avertizat companiile farmaceutice precum AstraZeneca că va folosi toate mijloacele legale disponibile sau chiar va bloca exporturile dacă nu sunt de acord să livreze cantitatea de vaccinuri stabilită în contracte, relatează Reuters.

Statele membre ale UE sunt cu mult în urma altor țări, precum Israelul, Regatul Unit și Statelor Unite, în implementarea vaccinurilor, fiindcă cei mai mari producători de medicamente din Occident încetinesc livrările către blocul comunitar din cauza unor probleme de producție.

Din cauza întârzierilor de livrare, centrele de vaccinare din Germania, Franța și Spania și-au anulat sau au amânat pentru luna următoare programările vaccinărilor.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

UE a mustrat public producătorul de medicamente anglo-suedez AstraZeneca pentru că nu a livrat vaccinurile promise, ba chiar compania a întrebat dacă nu ar putea devia către UE livrările de vaccinuri destinate Marii Britanii.

Într-o scrisoare adresată ieri celor patru lideri UE, Președintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat că, în cazul în care negocierile cu companiile privind livrările întârziate nu au succes, UE ar trebui să folosească toate mijloacele legale disponibile în temeiul tratatelor încheiate, pentru a asigura aprovizionarea cu vaccinuri.

Normele UE privind monitorizarea și autorizarea exporturilor de vaccinuri COVID-19 către cele 27 de țări ar putea conduce la blocarea exporturilor dacă se încalcă contractele existente între producătorul de vaccinuri și UE, a declarat un înalt funcționar al UE.

Comisia Europeană urmează să stabilească vineri criteriile în baza cărora vor fi evaluate astfel de exporturi.

Criza vaccinului

Sub presiunea UE, directorul companiei AstraZeneca, Pascal Soriot, a declarat că UE a întârziat să încheie un contract de furnizare, astfel încât compania nu a avut suficient timp pentru a rezolva problemele de producție la o fabrică de vaccinuri deținută de o firmă parteneră, belgiană.

Marea Britanie a declarat că livrările sale trebuie onorate. „Cred că trebuie să ne asigurăm că stocul de vaccin care a fost cumpărat și plătit […] este livrat”, a declarat ministrul Michael Gove pentru LBC Radio.

Cea mai rapidă acțiune de vaccinare în masă din istorie provoacă tensiuni în întreaga lume, pe măsură ce marile puteri cumpără foarte multe doze, iar țările mai sărace trebuie să ducă o luptă la nivel financiar și diplomatic pentru a primi ce mai rămâne.