• Pământul este ca o „minge albastră” pe care o numim acasă.
  • Pesquet a petrecut 6 luni pe Stația Spațială Internațională în 2021.
  • Din spațiu se observă mai ușor efectele încălzirii globale.

Un astronaut francez observă, din Spațiu, încălzirea globală a Pământului. Câteodată lucrurile se văd mai bine de la distanță. Și nicăieri nu este o perspectivă mai bună asupra Pământului decât din Spațiu. Un astronaut francez a fotografiat și a observat cum s-a transformat planeta noastră în decurs de numai câțiva ani.

Cine este acest astronaut și care este povestea lui

Este vorba de astronautul francez Thomas Pesquet, al cărui cont de pe Instagram este plin cu imagini superbe în care putem vedea „mingea albastră”, care l-a impresionat din Spațiu. El a petrecut șase luni la bordul Stației Spațiale Internaționale anul trecut, iar imaginea Pământului l-a impresionat prin frumusețea sa fragilă, în mijlocul unui Cosmos. Pesquet spune că atunci când ești pe Pământ, totul pare interminabil și vast, dar odată ajuns în Spațiu conștietizezi că Terra este o oază înconjurată de întunericul lipsit de viață.

Ce s-a schimbat în opinia astronautului, de la ultima ieșire în Spațiu

Pesquet spune că din Spațiu efectele schimbărilor climatice sunt extrem de vizibile. A observat și el, dar se poate vedea și în fotografiile realizate de sateliți. De la vizita sa anterioară în spațiu, în 2016, consecințele activității umane au devenit și mai evidente, iar în fotografiile sale de pe Instagram se vede cum ghețarii se retrag și cum crește numărul fenomenelor meteorologice extreme.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN

Speranțele astronautului francez cu privire la salvarea Terrei

Thomas Pesquet pare destul de optimist. El crede că atâta timp cât suntem capabili să creăm o stație internațională, care să zboare în Spațiu, înseamnă că suntem în stare să oprim și încălzirea globală. Francezul spune că putem învăța din felul în care se economisesc resursele în timpul deplasării în Spațiu, ca să putem salva Planeta. Pesquet a petrecut șase luni pe Stația Spațială Internațională în 2021.