Un austriac a lăsat moștenire unui sat francez 2 milioane de euro, în semn de recunoștință că i-a protejat familia

Un supraviețuitor al persecuțiilor naziste a lăsat moștenire o parte din uriașa sa avere satului francez care l-a adăpostit, împreună cu familia sa, în timpul celui de-al doilea Război Mondial.

Eric Schwam, un evreu austriac care a murit la vârsta de 90 de ani de Crăciun, a trecut în testamentul său satul Chambon-sur-Lignon, potrivit CBS News.

Locuitorii săi, aproape toți protestanți, au devenit cunoscuți pentru că au adăpostit peste 2.500 de evrei care fugeau de regimul nazist.

„Este o sumă mare pentru noi”, a spus primarul Jean-Michel Eyraud, refuzând să precizeze suma, deoarece testamentul este încă analizat.

Cu toate acestea, predecesorul său a spus unui site local că s-a întâlnit de două ori cu Schwam și soția sa pentru a vorbi despre donație și ar fi vorba despre 2 milioane de euro.

Primarul a spus că Schwam a cerut ca banii să fie folosiți pentru inițiative educaționale și dedicate tinerilor, în special pentru acordarea de burse.

Bărbatul și familia sa au ajuns la Chambon-sur-Lignon în 1943 și au rămas ascunși într-o școală pe durata războiului, apoi au rămas în țară până în 1950.

Exit mobile version