- Avionul companiei Jeju Air transporta 181 de persoane în total (175 pasageri și 6 membri ai echipajului).
- Echipele de intervenție au reușit să salveze două persoane din avion.
- Avionul a fost „aproape complet distrus” de incendiul care a urmat prăbușirii.
- Accidentul a fost cauzat de o defecțiune, potrivit oficialilor.
UPDATE 14:48
Bilanțul victimelor accidentului aviatic din Muan, Coreea de Sud, a crescut din nou, ajungând la 179 de morți, potrivit serviciilor de pompieri.
Advertisment
UPDATE 13:13
Bilanțul victimelor accidentului aviatic din Muan, Coreea de Sud, a crescut din nou, ajungând la 177 de morți, potrivit serviciilor de pompieri.
Astfel, din cele 181 de persoane care se aflau la bordul avionului, doar două sunt date dispărute.
Recomandări
Numărul supraviețuitorilor rămâne la doi – ambii membri ai echipajului, un bărbat și o femeie – potrivit serviciului de pompieri. Cei doi au fost scoși din coada aeronavei.
UPDATE 11:23
Investigarea cauzei accidentului aviatic din Coreea de Sud ar putea dura ani de zile.
UPDATE 10:55
Bilanțul victimelor accidentului aviatic din Coreea de Sud a crescut la 167 de persoane.
UPDATE 10:27
Bilanțul victimelor accidentului aviatic din Coreea de Sud a crescut la 151 de persoane.
Dintre acestea, 71 sunt identificate ca fiind bărbați și 71 femei. Sexul a 9 persoane care au murit nu a fost încă confirmat.
181 de persoane se aflau la bordul avionului în momentul prăbușirii – inclusiv șase membri ai echipajului.
Doi membri ai echipajului de zbor au fost salvați din epavă și duși la spital.
UPDATE 08:20
Bilanțul victimelor accidentului aviatic din Coreea de Sud a crescut la 122.
Dintre persoanele decedate, 54 sunt bărbați și 57 sunt femei, în timp ce sexul a 11 persoane rămâne nedeterminat, potrivit autorităților.
Numărul supraviețuitorilor rămâne, momentan, la 2 – ambii sunt membri ai echipajului, un bărbat și o femeie – potrivit echipei de pompieri la fața locului.
UPDATE 04:48
47 de oameni au murit, raportează CNN. Bilanțul este în creștere.
Știre inițială
Peste 28 de persoane au murit într-un accident aviatic în sud-vestul Coreei de Sud, potrivit unui oficial al departamentului local de pompieri, scrie CNN.
Bilanțul victimelor este așteptat să crească, pe măsură ce operațiunile de salvare continuă, a declarat Serviciul de Pompieri din provincia Jeolla de Sud.
Avionul companiei Jeju Air transporta 181 de persoane – 175 de pasageri și 6 membri ai echipajului, când s-a prăbușit la aterizare pe aeroportul din județul Muan, puțin după ora 09:00 dimineața, ora locală (duminică).
Echipele de intervenție au raportat că au salvat două persoane din avion.
Un oficial al departamentului de pompieri a declarat pentru CNN că avionul a fost „aproape complet distrus” de incendiu.
Imaginile accidentului publicate de agenția de știri Yonhap arătau doar secțiunea cozii avionului intactă, înconjurată de flăcări.
Conform departamentului de pompieri, accidentul a fost cauzat de o defecțiune.
Accidentul aviatic a avut loc într-un moment de maximă tensiune pentru guvernul din Coreea de Sud, care se confruntă cu o criză politică în toată regula.
Citește și
- Coaliția PSD-PNL-UDMR stabilește datele alegerilor prezidențiale. Primul tur, înainte de Paște?
- Bukovel, la doar 100 km de România, este destinația perfectă pentru pasionații de schi. Stațiunea din Ucraina impresionează
- Sonda Parker Solar Probe a ajuns la 6,1 milioane kilometri față de Soare. Cristian Român: „A zburat cu cea mai mare viteză atinsă vreodată de un obiect creat de mâna omului”
Partenerii noștri