Un bărbat vaccinat cu Pfizer a primit din greșeală la rapel o doză Moderna. Cadrele medicale au încercat să mușamalizeze cazul

  • Un bărbat din Tulcea a fost vaccinat cu ser de la Pfizer însă a primit din greșeală la rapel o doză de ser Moderna
  • Alin-Alexandru Ionescu a fost programat la vaccin pe 24 februarie, atunci când a primit vaccin Pfizer
  • Bărbatul a povestit cu lux de amănunte cum cadrele medicale din centrul de vaccinare au încercat să mușamalizeze cazul

Un bărbat din Tulcea a fost vaccinat cu ser de la Pfizer însă a primit din greșeală la rapel o doză de ser Moderna.

Acesta a povestit pățania într-o postare pe Facebook și s-a plâns de lipsa de profesionalism a cadrelor medicale.

Alin-Alexandru Ionescu a fost programat la vaccin pe 24 februarie, atunci când a primit vaccin Pfizer. A mers să primească serul în centrul de vaccinare numărul cinci din cadrul pavilionului RomExpo, din București.

După ce a primit prima doză, Alin-Alexandru Ionescu s-a programat pentru rapel, iar potrivit procedurilor trebuia să fie vaccinat cu cea dea doua doză de vaccin Pfizer însă nu a fost așa.

Cum a ajuns bărbatul să fie vaccinat cu serul greșit

Bărbatul povestește cu lux de amănunte cum a ajuns să fie vaccinat cu serul nepotrivit, dar și care a fost reacția medicilor în momentul în care au conștientizat gravitatea faptei lor.

Cel care m-a repartizat, m-a trimis la un cabinet unde se făceau doar vaccinuri Moderna, deși pe listă, în dreptul numelui meu, scria Pfizer. La cabinetul numărul 21 m-au preluat două doamne asistente, le-am arătat că am și adeverința de la vaccinarea din 24 februarie la mine, m-au lăudat că o am în condițiile în care majoritatea pacienților nu o mai aduc la rapel, însă nimeni nu a mai verificat că pe ea scrie Pfizer.

Una dintre doamne m-a căutat în sistem, cealaltă mi-a făcut doza de vaccin, pentru ca apoi să realizeze că aplicația dă eroare și că nu poate fi confirmată vaccinarea. Motivul? Rapelul nu corespunde cu tipul de vaccin făcut la prima doză. Mi-a dat imediat seama despre ce sa întâmplat, însă în acel moment deja presam cu un tampon de vată pe locul vaccinării.”, a mărturisit bărbatul.

Cadrele medicale au încercat să mușamalizeze cazul

Alin-Alexandru Ionescu a menționat și care a fost reacția cadrelor medicale în momentul în care au conștentizat greșeala.

Cele două asistente care s-au ocupat de vaccinarea bărbatului au chemat un medic care l-a asigurat pe acesta că „nu este singurul pacient care a trecut prin asta” și că nu poate primi adeverință de vaccinare, pentru că s-ar descoperi că nu a fost imunizat corespunzător.

Doamnele asistente s-au panicat, au chemat un medic. A venit domnul doctor, mi-a spus că nu se va întâmpla nimic, că nu sunt primul care a trecut prin asta, dar că din păcate nu îmi poate fi eliberată o adeverință de vaccinare. (n.r. Doar) dacă sunt de acord să treacă în sistem că mi s-a făcut tot Pfizer și astfel poate închide cazul, iar eu mă pot bucura de beneficiile complete ale unei persoane vaccinate.”, a mai explicat Alin-Alexandru Ionescu.

Ce măsuri au luat autoritățile

Băratul a mai precizat și faptul că nu au fost luate măsuri pentru a se evita astfel de scenarii în viitor. Ba mai mult, acesta a mai mărturisit și că asistentele care au administrat serul greșit nu au primit sancțiuni.

Am cerut să vorbesc cu șeful centrului de vaccinare. S-a prezentat o doamnă doctor care, auzind că sunt diabetic, m-a întrebat dacă, ca să o citez, „sunt pe insulină” și că n-ar trebui să fie nicio problemă că mi s-au făcut două doze din două vaccinuri diferite. Oamenii încercau să mă îmbuneze legat de problema că îmi pot elibera o adeverință de vaccinare, de parcă de-aia venim să ne vaccinăm, ca să plecăm la vară în Grecia.

Nu am primit niciun document, nu am fost bifat nicăieri în sistem. Însă nici nu pot repeta vaccinul anti Covid decât când se va face un nou val de imunizări pentru cei vaccinați. Când va fi, dacă va mai fi.

Am fost șocat să văd cu câta lejeritate și superficialitate a fost gestionată această situație. O mustrare la domul de la recepție, una la doamnele asistente și gata, a mai explicat acesta.