Un fost primar a fost găsit împușcat în cap în propria locuință. A renunțat la funcție în urmă cu o lună

sinucidere

sinucidere

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au stabilit că este vorba despre un bărbat de 57 de ani, din Bocșa, care prezenta o rană prin împușcare la nivelul capului.

Echipajul Serviciului de Ambulanță deplasat la fața locului a constatat decesul bărbatului. Conform IPJ Caraș-Severin, la fața locului a fost găsită o armă de vânătoare, despre care polițiștii au stabilit că era deținută legal de bărbat.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care a murit bărbatul.

Fostul primar al orașului Bocșa, Emanuel Dănilă, a fost găsit mort în propria locuință

Emanuel Dănilă a fost ales primar la alegerile locale din toamna anului trecut. Fostul edil a decis să demisioneze din funcție în urmă cu o lună, după ce s-ar fi îmbolnăvit de COVID-19. Recuperarea dificilă în urma bolii i-ar fi produs bărbatului depresie, scrie Realitatea.net.

Reacția fostului ministru de Interne, Marcel Vela

Fostul ministru de Interne, Marcel Vela, senator din partea județului Caraș-Severin, a reacționat după tragedie:

„Manu s-a ridicat astăzi la Cer prin voința lui. Este un gest tragic și disperat, într-o lună a durerii și a patimilor, generat de o depresie post Covid, din cauza căreia a și demisionat din funcția de Primar. Era un om bun și harnic, un coleg sincer și devotat, un spirit liber și un rebel frumos. Condoleanțe familiei îndurerate, alături de care noi, liberalii, vom fi mereu! Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească!”, potrivit ExpressdeBanat.

Exit mobile version