• Un bărbat de 84 de ani a fost condamnat de un tribunal din Germania pentru posesie ilegală de arme: a primit 14 luni de închisoare cu suspendare și o amendă de 250.000 de euro.
  • Bărbatul deținea un tanc, un tun antiaerian, mitraliere, pistoale automate și peste 1000 de cartușe.
  • Acesta mai avea și două statuete de bronz care care au stat cândva în fața cancelariei lui Adolf Hitler.
  • Presa locală a relatat că bărbatul nu ascundea armele pe care le colecționează. Acesta chiar a folosit tancul drept plug într-o iarnă grea.

Un bărbat de 84 de ani a fost condamnat de un tribunal din Germania pentru posesie ilegală de arme, relatează Associated Press.

Bărbatul deținea inclusiv un tanc și mai multe obiecte care făceau parte din echipamentul militar al soldaților din al Doilea Război Mondial.

Bărbatul a primit 14 luni de închisoare cu suspendare și are de plătit o amendă de 250.000 de euro, conform agenției de presă din Germania.

Recomandări

ALICIA KEYS E NOMINALIZATĂ LA TONY AWARDS
CINE-I „DI VINĂ”?
O GENERAȚIE DE SINGURATICI
MENIU A LA GREC
UE DĂ 9 MIL € PT. CHIRURGIA CU HOLOGRAME
AVEREA LUI MUSK CREȘTE

Tribunalul i-a cerut bărbatului să vândă sau să doneze tancul de 45 de tone și tunul antiaerian unui muzeu sau unui colecționar în următorii doi ani.

Autoritățile au descoperit arsenalul militar ilegal în timpul unui raid din 2015, la depozitul colecționarului din nordul Germaniei, în cadrul unei anchete privind piața neagră de artă din epoca nazistă. În urma raidului au fost descoperite două statui de bronz ale unui cal, care au stat cândva în fața cancelariei lui Adolf Hitler. Obiectele respective se aflau în posesia unui alt bărbat.

În timpul raidului asupra proprietății inculpatului, autoritățile au confiscat, de asemenea, mitraliere, pistoale automate și peste 1.000 de cartușe.

Presa locală a relatat la vremea respectivă că bărbatul nu făcea un secret din colecția sa de arme și chiar a scos tancul afară în timpul unei ierni grele pentru a-l folosi ca plug de zăpadă.