- O flacără a fost observată sub cabina unui avion Wizz Air pe Aeroportul Băneasa, imediat după aterizarea cursei venite de la Barcelona.
- Personalul tehnic a întrerupt rapid alimentarea electrică, iar comandantul a declanşat, preventiv, ieşirea de urgenţă cu tobogan, fără a fi folosită de pasageri.
- Cei 225 de pasageri au fost coborâţi în siguranţă, fără victime sau pagube, iar aeronava va fi supusă unei verificări tehnice detaliate.
Un incident aviatic a avut loc în noaptea de luni spre marţi, pe Aeroportul Băneasa, imediat după aterizarea unui avion Wizz Air care venea de la Barcelona. În momentul în care personalul de la sol al companiei de handling RAS a conectat grupul de alimentare electrică la aeronavă, a fost observată o flacără sub cabina avionului.
Echipajul tehnic a reacţionat rapid, deconectând imediat sursa de curent pentru a preveni orice pericol. În acelaşi timp, comandantul aeronavei a decis, din precauţie, declanşarea ieşirii de urgenţă cu tobogan, însă aceasta nu a fost utilizată de pasageri.
La momentul incidentului, majoritatea celor 225 de pasageri coborâseră deja din avion, care aterizase la ora 01:18. Cei rămaşi la bord au fost evacuaţi în siguranţă, fără ca cineva să fie rănit.
Un echipaj al pompierilor aeroportului se afla în apropiere, dar nu a fost nevoie de intervenţia acestuia. Aeronava a fost deconectată complet de la baterii şi va fi supusă unei verificări tehnice amănunţite.
Compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti a anunţat că incidentul nu a produs pagube materiale şi că autorităţile competente au deschis o investigaţie pentru a stabili cauzele exacte ale producerii acestuia.