• Houthi au eliberat echipajul navei Galaxy Leader, printre care se află și un român.
  • Trump a redesemnat grupul Houthi, controlat de Iran, drept organizație teroristă.
  • Prima convorbire a lui Trump cu un lider străin a fost prințul moștenitor saudit.
  • Israelul a început un asalt împotriva grupărilor extremiste din Cisiordania.
  • Israelul și Hamas pregătesc a doua fază a acordului de încetare a focului.

Un marinar român a fost eliberat miercuri de milițiile din Yemen, alături de alți 24 de navigatori, luați ostatici de rebelii Houthi din Yemen, sprijiniți de Iran, în noiembrie 2023 pe nava Galaxy Leader. Românul este un electrician din Constanța, care plecase în cursă printr-o firmă din Bulgaria.

După ce au atacat peste 100 de nave și au lansat peste 150 de rachete și drone asupra Israelului, președintele american Donald Trump a redesemnat miercuri mișcarea Houthi din Yemen, cunoscută oficial sub numele de Ansar Allah, drept „organizație teroristă străină”, a declarat Casa Albă.

Se concentrează noua administrație americană asupra Orientului Mijlociu în defavoarea crizei din Ucraina?

Trump a explicat esența politicii externe a Statelor Unite prin trei cuvinte: sigură, puternică, prosperă. Deci va căuta să aibă o Americă mai sigură, mai puternică și mai prosperă. Dintre cei peste 90 de ostatici care sunt în acest moment în Gaza, ținuți de Hamas, acolo încă sunt cel puțin șase cetățeni care sunt americani cu dublă cetățenie.

Recomandări

ZELE NU SE TEME DE ALEGERI
PAPA CERE PACEA
SHEERAN, OPRIT DE POLIȚIE
TRUMP VREA ACORD CU IRANUL
FLOTA DE NAVE ABANDONATE CREȘTE
LAMAR CÂNTĂ LA SUPER BOWL

Deci este clar că Trump se concentrează pentru eliberarea lor. De astfel, familiile acestor ostateci chiar au fost prezenți la unele manifestări și când Trump a preluat al doilea mandat de președinte al Statelor Unite, este clar că a vrut să se concentreze pe Orientul Mijlociu, acolo este un acord de încetarea focului în funcțiune. 

Sunt destul de multe fricțiuni, s-a lăudat de atâtea ori că el prin intervenția lui dură a făcut ca acest acord să intre în vioare, dar să nu uităm totuși că el, Trump, i-a trimis un mesaj și lui Putin în care i-a spus că vrea să fie pace în Ucraina și sunt două căi pentru acest lucru, una mai ușoară și una mai grea, dar tot timpul cea ușoară este mai bună.

Deci este clar că se va concentra în viitorul apropiat și asupra Ucrainei, de astfel a și promis că va avea o convorbire telefonică cu Putin după care va urma o întâlnire cu acesta pentru a discuta despre un acord de încetare a focului în Ucraina

Israelul și Hamas pregătesc a doua fază a acordului de încetare a focului. Ce cuprinde acesta?

Într-adevăr, premierul Qatarului a transmis aseară o declarație de presă în care a invitat atât Israelul cât și gruparea Hamas să înceapă a doua fază acestui acord de încetarea focului.

În prima fază sunt eliberați doar 33 de ostatici din cei peste 90, deci mai rămân peste 60 de ostatici care trebuie eliberați. Un reprezentant al grupării Hamas a spus că peste 30 dintre aceștia nu mai sunt în viață, dar Israelul vrea să recupereze corpurile lor. 

De asemenea, Armata Israelului trebuie să se retragă din Gaza în cea de a doua fază. Comunitatea Internațională de asemenea vrea să pregătească viitorul Gazei, reconstrucția Gazei, dar aici sunt foarte multe semne de întrebare.

S-a văzut din prima zi a acordului de încetare a focului că gruparea Hamas încă este puternică. A ieșit pe străzi, a defilat cu mașini, foarte mulți oameni înarmați, mascați cu acea bandă verde deasupra frunții. 

Este clar că Hamas nu va renunța la putere atât de ușor, tocmai din această cauză sunt mari îngrijorări că acest acord va merge până la final. Netanyahu a spus foarte clar că Hamas, cel puțin gruparea militară a Hamas, nu va mai fi niciodată la conducere în Gaza pentru a evita repetarea atacului terorist din 7 octombrie 2023.

Citește și